Subcomisar de poliție Orban Florin și subinspector de poliție Pop Bogdan au cel puțin o vocație comună: judo. Cei doi ofițeri de poliție au participat în cursul săptămânii trecute la Campionatul Național de Judo organizat de Ministerul Afacerilor Interne. Așa cum ne-au obișnuit în anii trecuți, au revenit acasă cu medalii: argint și bronz.
În ceea ce-i privește, subcomisar de poliție Orban Florin din cadrul Biroului de Investigații Criminale Baia Mare și subinspector de poliție Pop Bogdan din cadrul Serviciului Pregătire Profesională sunt înzestrați cu o pasiune care merge dincolo de simpla practicare a acestui sport. Pentru ei, judo-ul nu este doar o activitate fizică, ci un mod de viață. În sala de antrenament, polițiștii își îmbunătățesc tehnica și forța, și deopotrivă își cultivă valori precum disciplina, respectul și perseverența. Prin intermediul judo-ului, practic descoperă echilibrul între corp și minte, învățând să se concentreze și să-și controleze emoțiile în fața provocărilor.
La competiția menționată mai sus au concurat cu peste 100 de polițiști, jandarmi și pompieri din toată țara, în sala de sport „Șerban Vodă Cantacuzino” din Călimănești, județul Vâlcea. Orban Florin a obținut medalia de argint la categoria – 81 kg, +35 ani, iar Pop Bogdan medalia de bronz la categoria – 81 kg, – 35 ani.
“Practic cu consecvență judo din 1995. Pe parcursul anilor am experimentat emoțiile participării la diferite tipuri de competiții și m-am bucurat de multiple titluri care mi-au adus recunoaștere. Am fost multiplu medaliat la campionatele naționale de judo, la Unifight 2015 – 2016, campion de două ori în Elveția și o dată în Franța”, a precizat Orban Florin.
“De aproximativ 20 de ani practic judo și am obținut numeroase medalii la Campionatele Naționale și Campionatele Balcanice. 13 ani am practicat acest sport la nivel de performanță, iar acum mă regăsesc în postura de antrenor. Este o plăcere pentru mine să transmit mai departe secretele acestui sport, aceasta fiind și una dintre atribuțiile mele în cadrul serviciului în care îmi desfășor activitatea” a declarat subinspector de poliție Pop Bogdan.