Arhiepiscopia Tomisului anunță, într-un mesaj pe Facebook, că în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va face o nouă slujbă de Paște, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii „ca în noaptea de Paști”.
„Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, (…) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști”, se arată în mesajul Arhiepiscopiei.
Arhiepiscopia Tomisului menționează că decizia vine ca urmare „a dorințelor neîmplinte” ale credincioșilor de a duce lumină acasă.
„Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere”, se arată în același mesaj.
Conform măsurilor instituite în perioada stării de alertă, bisericile pot organiza slujbe cu participarea credincioșilor în afara lăcașului de cult. Persoanele au acces și în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, cu respectarea distanţei de 2 metri. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe.
Despre care neajunsuri vorbeste? Ale cui neajunsuri, ale crestinilor sau ale lor ? Parerea mea este ca deviaza de la cele sfinte