Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului l-a pomenit duminică pe Arhimandritul Serafim Man, stareț al Mănăstirii Rohia.
La ectenia pentru cei adormiți, rostită în cadrul Sfintei Liturghii, a fost pomenit duhovnicul monahilor de la „Sfânta Ana” care a trecut la viața veșnică pe 12 februarie 2013.
„Părintele Serafim a fost un duhovnic blând şi rămâne un dohovnic cu chip luminos, un duhovnic blând şi bun, potrivit pentru blândeţea şi cuminţenia şi evlavia poporului de aici, din Ţara Lăpuşului şi nu numai, că veneau credincioşii din toată Eparhia şi din toată Transilvania ca să se spovedească aici”.
„Părintele Serafim a înțeles că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a fiecărei persoane nu stă neapărat în multa noastră vrednicie şi nesfârşitele rugăciuni, ci marea credinţă şi nesfârşita nădejde în ajutorul lui Dumnezeu”.
Preasfințitul Părinte Iustin a amintit că Părintele Serafim Man a mai trăit 30 de ani de la momentul diagnosticării cu cancer.
„Ajutorul, ocrotirea şi rugăciunile făcute la icoana Maicii Domnului de aici, de la Rohia, i-au dăruit Părintelui Serafim sănătatea şi ani mulţi, încă 30 de ani, acesta a fost un miracol la care am fost martor”.
„Cu multă recunoştinţă şi nostalgică aducere aminte, astăzi ne amintim de chipul lui senin, de naturaleţea şi firescul vieţii lui, de felul cum muncea alături de muncitori. Eu aşa l-am găsit când am venit ca frate, muncind alături de muncitori”, a spus PS Iustin la finalul predicii.
basilica.ro