Armata israeliană a anunţat sâmbătă dimineaţa că a atacat obiective ale mişcării Hamas din Fâşia Gaza, în răspuns la rachete lansate asupra teritoriului israelian, transmite dpa.
Potrivit acestuia, familii israeliene s-au refugiat în adăposturi după ce dinspre Gaza au fost lansate rachete spre sudul Israelului. Unele dintre acestea au explodat înainte să atingă teritoriul israelian, iar altele au fost interceptate de sistemul de apărare Domul de Fier.
Cel puţin 20 de rachete au fost lansate dinspre teritoriul palestinian, a scris Times of Israel, menţionând că nu au fost raportate victime.
Schimbul de tiruri vine pe fundalul tulburărilor de joi din Ierusalim, prelungite până vineri dimineaţa şi pe parcursul căror zeci de israelieni şi palestinieni au fost răniţi.
Ciocnirile au izbucnit în timp ce poliţia israeliană a fost mobilizată pentru a asigura securitatea la un marş organizat joi de mişcarea evreiască de extrema dreaptă Lahava, un grup ostil făţiş palestinienilor, la intrarea în Oraşul vechi al Ierusalimului. Tineri palestinieni au organizat o contramanifestaţie pentru a se opune marşului respectiv şi au izbucnit incidente la intrarea în Oraşul vechi, situat în partea de est a Ierusalimului anexat de statul israelian.
Incidente au avut loc încă de miercuri la Ierusalim. Înregistrări video difuzate pe reţele de socializare şi în media locale arătau angajaţi arabi de la buticurile din centrul oraşului Ierusalim şi jurnalişti agresaţi violent de tineri evrei care scandau „Moarte arabilor!”.
Circa două milioane de oameni trăiesc în Fâşia Gaza în condiţii precare. Hamas este considerată organizaţie teroristă de Israel, SUA şi Uniunea Europeană, aminteşte dpa.