Aroganța ipocritului

E plină a noastră lume de sicofanți. E plină a noastră lume de prezumțiosi. E plină a noastră lume de parveniți.

În aceasta lume infestată de caractere îndoielnice e musai sa răzbată fiecare dintre noi, e musai sa învățăm (unii dintre noi) să nu ne pervertim principiile, să nu ne mânjim inteligența cu pestilențiala odorizare emanată de jigodiile cu chip uman care ne înconjoară până la sufocare.
Haideți să facem un mic exercițiu de imaginație: vrem să vedem transfigurarea ipocritului atunci când este colaționat cu onestul.
Primul se va înfățișa arborând mina omniscientului. Atoateștiutorul. Cel mai cel. Nimic și nimeni nu-l poate contrazice. El este cel ce-a inventat mersul pe jos și a studiat îndelung efectul razelor de lună asupra cizmelor de gumă. Are teorii cunoscute doar de el, iar aroganța exprimată prin încordarea mușchilor faciali, în încercarea de-a schița un zâmbet, este egală cu ridicarea buzei superioare a armăsarului ațâțat de mirosul consoartei aflată la ovulație.
Cu aceasta mască de travestit intelectual încearcă să epateze în fața celui ce, modest și educat, îi ascultă inepțiile și îi tolerează comportamentul pretins intelectual. Onestitatea interlocutorului aflat în dialog cu repugnantul nu se va lăsa pătată nici de aglomerarea cuvintelor fără sens aduse în discuție și nici de precipitațiile salivei necontrolate ale diletantului ce încearcă, fără succes, să își etaleze știința multidisciplinară.
Văzându-se învins de calmul și zâmbetul sincer al știutorului real de carte, ipocritul va încerca un ultim asalt la morală și va născoci din mintea-i tulburată de nesăbuință o scurtă descripție a talentului lui de conducător. Cuvintele bălmăjite nu schimbă atitudinea ascultătorului sincer. Ba mai mult, acesta îi privește impotența intelectului și încearcă, prin tăcere și lipsă de reacție, să corijeze defectul.

Astfel de scene/scenete, cu puțină răbdare, le putem observa zilnic în cotidian.

Ipocritul arogant va ignora sfatul primit de la ascultătorul modest și va profita de orice pârghie aflată la îndemână pentru a se autopropulsa în fruntea comunității, în fața celor ce detestă perfidia.
Și pentru a nu cădea pradă ipocriziei și pentru a nu lăsa ipocriții să-și fluture fățărnicia prin fața noastră, haideți să-i așezăm pe scaune tapetate cu pioneze pentru a-i trezi la realitate și a le arăta locul în societate.

Normalitatea se poate instaura doar atunci când ipocritul este înlăturat. Normalitatea va putea deveni realitate atunci când numărul modeștilor știutori de carte va depăși numărul ipocriților moderni.

Colonel (R) Dorin Ioan COSTE