Directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, sustine ca, de la 1 ianuarie 2016, exista riscul sa dispara si mai multe medicamente inovatoare, avand in vedere o propunere de reglementare potrivit careia pretul acestora se aliniaza la pretul de referinta al medicamentului generic.
„Acest ordin de ministru, care a fost in dezbatere publica in aceasta dimineata, prefigureaza implementarea unei masuri care este stabilita in noua metodologie de calcul al pretului medicamentelor si anume referentierea medicamentului inovator la pretul de referinta al medicamentului generic. Aceasta inseamna ca medicamentele care astazi sunt aduse la minimul european, incepand de la 1 ianuarie, pentru cele inovatoare, care au generic, pretul va mai scadea cu inca 35%. Deci, pretul acestor medicamente va fi cu 35% sub minimul european. In conditiile in care de la 1 iulie a fost introdusa acea masura prin care medicamentele au coborat la pretul minim european si deja se observa rupturi de stoc si sunt multi pacienti care nu au acces la medicamente, din pacate de la 1 ianuarie sau de la urmatoarea revizuire a pretului medicamentelor risca sa dispara si mai multe medicamente inovatoare datorita acestei reglementari”, a spus Dan Zaharescu, intr-o dezbatere pe marginea proiectului de ordin privind aprobarea preturilor maximale ale medicamentelor utilizate, comercializate de catre furnizorii de servicii medicale.
In dezbaterea organizata la Ministerul Sanatati, Dan Zaharescu a explicat ca este vorba de „1.000 si ceva de medicamente pentru toate tipurile de afectiuni”. „Toate aceste medicamente risca sa nu mai poata sa fie comercializate. Acesta este mesajul pe care noi, ca producatori, il transmitem autoritatilor: sa fie cu mare bagare de seama. Ministrul Banicioiu a promis, in discutiile pe care le-am avut, ca acest paragraf care prevede alinierea pretului inovatorului la pretul de referinta al medicamentului generic va fi eliminat in urmatoarea metodologie de preturi care va fi elaborata pana la sfarsitul acestui trimestru”, a spus directorul executiv ARPIM.
Zaharescu a precizat ca producatorii au solicitat inca din luna iunie crearea unui grup de lucru impreuna cu autoritatile si cu celelalte asociatii interesate de subiect si acest lucru inca nu s-a materializat. „Mai avem cel mult luna septembrie pentru finalizarea acestui proiect de act normativ, pentru ca, dupa aceea, in trimestrul IV va fi deja prea tarziu in conditiile vor dori sa faca revizuire de preturi la 1 ianuarie. (…) Ar trebui eliminat paragraful care prevede referentierea medicamentelor inovatoare la medicamentele generice si revizuita metodologia actuala de preturi in sensul ca pretul minim european ar trebui inlocuit cu o medie a celor mai mici trei-cinci preturi din UE pentru a evita minimul sistematic care practic ne aduce in situatia de a nu mai avea acces la medicamente pentru pacientii romani”, a conchis Zaharescu.
Sursa: Agerpres