Vezi VIDEO
Galeria de Arta de pe bulevardul Bucuresti a fost aseara, 23 iunie, impanzita de portrete realizate de artistii baimareni. Este a doua expozitie de acest gen organizata in spatiul Uniunii Artistilor Plastici din Baia Mare. De data aceasta sunt 14 expozanti care au expus in jur de 40 de lucrari ce pot fi admirate in urmatoarele trei saptamani de iubitorii de arta din municipiul baimarean.
In 2012, la Galeria de Arta de pe bulevardul Bucuresti a fost organizata prima expozitie care a avut ca tema portretele. Ieri, 23 iunie, evenimentul a fost reluat, iar de aceasta data a reunit un numar mai mare de lucrari si de artisti. Printre expozanti se numara Adrian Chira, Nicolae Catavei, Mihai Ciplea, Laura Ghinea, Barbu Craciun, Vasile Jurje, Kovacs Bertalan, Suzana Fantanariu, Paul Les, Camelia Moisima, Valentin Muste, Rodica Tartan, Dorel Topan si Vasile Nascu. Invitatii expozitiei au remarcat ca picturile sunt de o calitate artistica ridicata.
„Aceasta expozitie de grup cu tema Portretul este cea de-a doua expozitie de acest fel. Aici participa un numar de 14 artisti cu un numar mai mare, de 40 de lucrari aproximativ. Sunt portrete inedite facute in acest an, majoritatea sunt lucrari noi si as spune de foarte buna calitate artistica. Colegii nostri sunt artisti binecunoscuti atat pe plan intern, cat si international cu un palmares bogat de expozitie”, a punctat curatorul expozitie, Vasile Nascu.
Despre tematica abordata, artistii au aratat ca este una dificila, deoarece trebuie surprinse anumite trasaturi de caracter pentru ca portretul sa fie cat mai expresiv. De altfel in Baia Mare s-au organizat mai putin expozitii cu aceasta tema, astfel incat pentru iubitorii de arta va fi un eveniment atractiv.
„Cred ca tot publicul va fi incantat de aceste lucrari, mai cu seama ca in Baia Mare nu prea s-au facut expozitiii cu acest gen de lucrari, mai mult peisaje, naturi statice, chiar expozitie de nuduri. As spune eu ca tema portretului cum se stie chiar acest lucru il spunea si Leonardao este o tema dificila. Trebuie sa intuiesti persoana, sufletul acelui personaj pe care il reprezinti in portrete. Trebuie sa patrundem in sufletul celui portretizat si sa-i redam anumite trasaturi de caracter care sunt importante pentru a reda viata omului, intimitatea lui, felul lui de a gandi, starile lui sufletesti”, a adaugat Vasile Nascu.
Expozitia de grup Portretul 2 va ramane deschisa la galeria de arta, timp de trei saptamani.
Sursa: Camelia Tocaci