Vezi VIDEO
Peste 640 de lucrari din 27 de muzee din Romania au facut obiectul unei expozitii unice de pictura, gazduita la finele anului trecut de Biblioteca Nationala din Bucuresti. Creatiile artistilor au fost incluse si intr-un album de arta, „Artistul si Puterea. Ipostaze ale picturii romanesti in perioada 1950-1990”, lansat oficial astazi, 10 mai, in Baia Mare. Albumul inseamna si o recunoastere deplina sub aspect istoriografic a identitatii Centrului Artistic Baia Mare, fiind prima lucrare de acest gen din ultimele decenii.
Albumul de arta „Artistul si Puterea. Ipostaze ale picturii romanesti in perioada 1950-1990” a fost realizat de Ruxandra Garofeanu, Dan Haulica, Marin Gherasim si publicat de Centrul Cultural «Art Society», Bucuresti. Albumul a fost realizat dupa ce in perioada septembrie – decembrie 2012, in Bucuresti, a avut loc cea mai mare expozitie de arta contemporana, singura in ultimele patru decenii care a prezentat varfurile “obstii artistice”, adresand publicului invitatia de a admira cele mai reusite lucrari din 27 muzee, din mai mult de 10 colectii din Romania, si mai mult de 15 colectii din Europa.
“Al doilea eveniment e lansarea albumului omonim a carei lansare oficiala la Baia Mare o realizam astazi, in calitate de co-producatori ai albumului, colaboratori la realizarea si ai expozitiei si ai albumului. Avem prima recunoastere scrisa, istoriografic a identitatii Centrului Artistic Baia Mare, asumata promovata si integrata in arta romaneasca moderna si contemporana ”, a declarat Tiberiu Alexa, director al Muzeului Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare».
In cadrul expozitiei de la Bucuresti au fost prezentate si lucrari de arta reprezentative pentru scoala de pictura baimareana, ceea ce a atras admiratia specialistilor din capitala. De altfel, organizatorii expozitiei s-au declarat incantati de modul in care arata Muzeul Judetean de Arta, afirmand ca vor da ca exemplu institutia culturala din municipiul baimarean colegilor din Bucuresti.
“Din experienta mea, umbland prin muzee si depozite, este unul dintre cele mai frumoase muzee din tara si ma bucur ca de acum inainte ma pot mandri cu un muzeu din tara care oricand se poate ridica la standardele unui muzeu european. Sunt foarte impresionata de patrimoniul pe care il pot gasi aici, abia astept sa ma intorc la Bucuresti sa vorbesc cu alti colegi de-ai mei si sa le spun ce am vazut aici si sa ia exemplu”, a punctat Adela Mara, reprezentant al Art Society, Bucuresti.
Inclusiv autoritatile judetene si locale s-au declarat impresionate de miscarea artistica din Baia Mare. Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches a aratat ca e nevoie sa fie gandita o strategie in cultura, astfel incat sa fie evidentiata Scoala de Pictura baimareana.
“Scoala de Pictura baimareana este pentru noi, pentru comunitate, mult mai important decat tot ce facem noi in infrastructura, in zona sociala sau in alte chestiuni ce tin de viata de zi cu zi. Astazi discutam cu colegul meu, cu prietenul meu, Teodor Ardelean, despre o strategie in cultura, trebuie sa stim foarte bine, unde si ce investim si primul lucru pe care trebuie sa-l scoatem in evidenta si spre care trebuie sa ne indreptam financiar e Scoala de Pictura baimareana”, a declarat Catalin Chereches.
Edilul baimarean a mai precizat ca urmatorul pas care se va realiza in acest domeniu, dupa reabilitarea Galeriei de Arta si punerea la punct a 11 ateliere date in folosinta gratuita pentru artistii plastici, va fi reabilitarea Coloniei Pictorilor. In plus, primarul Catalin Chereches a aratat ca isi doreste un muzeu de arta comtemporana, dar a precizat ca va face toate eforturile necesare pentru ca in municipiul baimarean sa fie infiintata si o Academie de Arte.
La finalul evenimentului de astazi, au fost acordate din partea Primariei Baia Mare, cateva diplome de execlenta pentru Ruxandra Garofeanu, Cristina Olteanu, Adela Mara, Onisim Colta, cei care au avut un aport deosebit in organizarea expozitiei.
Sursa: Camelia Tocaci