Membră a Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Baia Mare – din 2005, Roxana Sabău va prezenta lucrări despre universul păsărilor şi al zborului. Potrivit artistei, ”abordarea acestei teme a urmărit ilustrarea stării de levitaţie atât din perspectiva înălţării fizice, cât şi a unei înălţări spirituale, a evoluţiei fiinţei umane, precum şi visul omului şi dorinţa de zbor”.
Tânăra a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, secţia de pictură monumentală în 2004, iar apoi şi-a finalizat studiile cu două masterate în cadrul Facultăţii de Arte din Timişoara.
Roxana Sabău a avut numeroase expoziţii atât în ţară, cât şi peste hotare, una dintre reuşite fiind participarea la Bienala de Artă Contemporană de la Bourges, în 2004, din Franţa. De asemenea, a avut o personală de pictură anul trecut la Vert-Saint-Denis, tot în Franţa. În Baia Mare, aceasta a expus pe simeze la „Anuala Artelor” şi „Salonul de Primăvară”.
Lucrările ei vor putea fi admirate până în 10 septembrie.
Sursa: Ioana Osan