Lucrarile de asfaltare pe strada Vasile Lucaciu au fost reluate. Asfaltarea va continua pana la sensul giratoriu din zona IMUM. Finalizarea lucrarilor este conditionata doar de vreme.
Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel remarca, saptamana trecuta, ca pe strada Vasile Lucaciu asfaltarea a fost intrerupta din cauza ca muncitorii de la Drumuri si Poduri au fost mobilizati pentru ,,asfaltarea electorala” din zona de peste Deal. Edilul baimarean sustine acum ca situatia s-a imbunatatit si ca mesajul transmis de el atunci i-a mai ,,inmuiat” pe cei din conducerea judetului, care au decis sa lase si in zona municipiului cativa drumari si utilaje.
“Pe Lucaciu incercam din rasputeri sa finalizam lucrarile. Se pare ca s-a perceput mesajul meu, pe care l-am lansat si usor au mai venit niste oameni si utilaje, si pe cateva benzi, se lucreaza”. Finalizarea lucrarilor de asfaltare este si acum pusa in pericol, de data aceasta de vina fiind timpul nefavorabil.
“Din pacate, vremea ne cam impiedica, dar cand prindem momentul, turnam covor asfaltic la nivel de binder Speram ca pana atunci cand se incheie perioada propice, sa aducem toata portiunea la stadiu de binder, inclusiv sensul giratoriu”, a precizat Cristian Anghel.
Primarul a mai remarcat ca in aceasta perioada se lucreaza si la pietruirea strazii Branduselor, precum si la giratoriul din zona strazii Hortensiei si la refacerea strazilor afectate de inlocuirile la retelele de gaz.
Sursa: Camelia Tocaci