Daca guvernantii vor cadea la pace cu reprezentantii firmelor de asigurari, din 1 iulie 2010 va intra in vigoare legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva inundatiilor, cutremurelor si alunecarilor de teren. Aceasta lege trebuia sa se aplice inca de acum patru ani. Ultimul termen stabilit pentru aplicarea ei a fost 1 ianuarie 2010, termen care s-a amant din nou din cauza unor nemultumiri pe care le au asiguratorii.
Asiguratorii nu sunt de acord cu sumele prea mici pe care trebuie sa le plateasca cei care isi asigura locuintele. Este vorba de o suma cuprinsa intre 10 si 20 euro pe an, in functie de suprafata imobilului. “Nu ne convine sa primim o suma atat de mica pentru ca, in cazul in care se intampla un dezastru, noi trebuie sa decontam chiar si sume care ajung pana la 20.000 euro si astfel ieism in pierdere”, a explicat Alexandrina Harabagiu, director al unei companii de asigurari din Baia Mare.
Din aceasta cauza, doar opt companii de asigurari, din cele peste 20 care functioneaza in Romania, s-au angajat sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintei. Asiguratorii nu vor sa existe aceleasi norme de aplicare a legii in toate zonele. “In Maramures, nu intalnim des cutremure sau alunecari de teren. Ar trebui sa inlocuim acest risc cu un altul, cum ar fi incendiile, atunci cand incheiem asigurarile pentru locuinte”, este de parere Harabagiu.
Practic, pana ce guvernantii si firmele de asigurari nu vor ajunge la un numitor comun, legea nu va fi aplicata, ceea ce inseamna ca ne putem astepta la o noua amanare.
Sursa: Calin Dragomir