Primarii vor putea amenda persoanele care nu au incheiat o polita de asigurare obligatorie a locuintei incepand cu 5 august 2011, potrivit presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu. „In ceea ce priveste termenul de la care primarii ar putea aplica sanctiuni pentru neincheierea asigurarii prevazute de Legea nr 260/2008, opinia noastra este ca acestea se pot aplica de la 5 august 2011, dar, bineinteles, daca Executivul sau Parlamentul vor dori sa modifice legea, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va sprijini punerea ei in aplicare conform dispozitiilor acesteia”, a declarat Toncescu.
Legea stabileste ca obligativitatea incheierii politelor de asigurare impotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecari de teren si indundatii) devine efectiva la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar in primul an proprietarii de constructii cu destinatia de locuinta sunt obligati sa incheie contracte de asigurare obligatorie a locuintelor pana la expirarea unei perioade de un an de la data implinirii termenului.
Ministerul Administratiei si Internelor a anuntat ca obligativitatea incheierii politei are ca termen limita 15 iulie 2011, interpretand ca primul an de aplicare deja a expirat. Prevederile legislative pot fi interpretate insa si ca permitand aplicarea de sanctiuni doar dupa august 2012, intrucat populatia devine obligata sa incheie polite abia dupa adoptarea normelor, publicate in Monitorul Oficial la 6 mai 2011.
CSA va infiinta o baza de date comuna atat pentru asigurarile obligatorii, cat si pentru cele facultative, care va fi pusa la dispozitia autoritatilor locale. „In acest mod, primarii vor sti exact cine are incheiata o asigurare de locuinta si cine nu, pentru a evita orice fel de confuzie in momentul in care vor trimite notificarile pentru incheierea unei astfel de polite”, a afirmat presedintele CSA.
Din cele 8,4 milioane de locuinte existente in Romania, doar 40% sunt asigurate in prezent impotriva calamitatilor naturale prin polite facultative sau obligatorii. Din totalul politelor incheiate, doar 7,4% (aproximativ 640.000 de locuinte) reprezinta polite obligatorii.
Prima de asigurare anuala este de 10-20 de euro, in functie de tipul imobilului, si acopera daune cuprinse intre 10.000 euro si 20.000 de euro. Companiile autorizate sa vanda polite de asigurare obligatorie sunt cei 13 actionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurari, Astra Asigurari, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins Romania, Generali, Grawe Romania, Groupama Romania, Platinum Asigurari si Uniqa Asigurari.
Sursa: Mediafax