Asociatia “Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud”, cu sprijinul Printului Charles al Marii Britanii, a realizat recent una dintre cele mai spectaculoase intervenții ale sale. Este vorba despre refacerea acoperișului Bisericii din lemn din satul Breb, comuna Ocna Șugatag.
Reprezentantii Asociației Ambulanța pentru Monumente spun că la acțiune au participat peste 45 de tineri și bătrâni din localitate. Ei au ajutat la montarea învelitorii noi, unii dintre ei fiind chiar cei care au bătut șindrila pe biserică cu 30 de ani în urmă fiind îndrumați, însă, și de specialiști în domeniu.
„Șindrila și celelalte materiale necesare lucrărilor de reparație au fost achiziționate cu sprijinul financiar al Alteței Sale Regale Prințul Charles și al unor sponsori generoși”, a declarat preotul Marian Pop, pentru Europa.fm
Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, are mai multe proprietăți in Transilvania iar în localitatea Breb deţine două case tradiționale.