Asociația Elevilor din Maramureș condamnă conduita imorală și ilegală a profesorului de engleză de la Liceul Tehnologic Sighetu Marmației. Astfel de manifestări grobiane sunt departe de idealul sistemului educațional pe care noi îl avem creionat și pe care ni-l dorim pentru țara noastră.
Astfel de comportamente abuzive, în deosebi de ordin sexual, trebuie definitiv îndepărtate din școlile românești. Pe lânga caracterul lor imoral, aceste fapte sunt sancționate de către Codul Penal (art. 219), aspect care agravează incidentul de la liceul sighetean.
De asemenea, declarația apărută în presă a profesorului vinovat este absolut halucinantă. Contrar probelor video, acesta își susține nevinovăția. Considerăm că indiferent de circumstanțe, un profesor este responsabil si obligat atât moral cât și legal să împiedice astfel de situații.
Din păcate acest eveniment nu este unic în școlile din Sighetul Marmației. Numeroși elevi, cărora le păstrăm anonimatul, ne-au relatat că există cazuri în care elevii sunt jigniți, amenințați, sunt pedepsiți cu note sau cu absențe. Ținem să reamintim că din anul 2016 a intrat în vigoare Statutul Elevului, act normativ care trebuie respectat de către toate părțile actului educațional. Există persoane care se cred mai presus decât lege și care încă nu au scăpat de metehnele vechiului regim politic. Astfel de persoane nu au ce căuta la catedră dacă ne dorim ca viitorul țării noastre să fie unul democratic.
Totodată, dorim să evidențiem neinspirata decizie a Ministerului Educației de a interzice telefoanele mobile în școli. În lipsa acestora, acest caz și multe altele ar rămâne nedescoperite și nesancționate, astfel nefiind posibilă însănătoșirea sistemului educațional.
Prin urmare, salutăm decizia dascălului de a demisiona însă așteptăm scuze din partea dânsului pentru situația jignitoare și traumele pe care i le-a provocat elevei de doar 15 ani. De asemenea, având în vedere că nu este un caz izolat, solicităm Inspectoratului Școlar Județean Maramureș să demareze o amplă anchetă asupra tuturor instituțiilor de învățământ din Sighetu Marmației, pentru a asigura buna desfășurare, cu respectarea tuturor principiilor si ale actelor normative, a actului educațional.