22 de ani, o fi mult, o fi puțin? vă lăsăm să decideți, dar din 15 octombrie 2001, ne-am străduit, în fiecare zi, să creăm un mediu potrivit pentru toate persoanele cu dizabilități din Maramureș (din familii), în care să aibă parte de servicii integrate și variate, pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.
Am dezvoltat continuu serviciile: de la cele de recuperare fizică, recuperare psihologică, educaționale și de integrare în comunitate, deprinderi de viață independentă, totul pentru o viață mai bună pentru cei care ne-au acordat încrederea lor.
Au fost multe piedici pe care le-am depășit cu greu, dar mereu am găsit soluții să mergem mai departe pentru ei, copiii, tinerii și adulții cu nevoi special, și familiile acestora.
În toți acești ani, sute de copii, tineri și adulți cu dizabilități ne-au trecut pragul și ne bucurăm nespus pentru cei care au reușit să se recupereze complet, dar și pentru cei care au făcut progrese înspre o stare de sănătate mai bună.
Tot cu gândul la fericirea lor, am căutat mereu soluții să le oferim ocazia să trăiască experiențe la fel ca ceilalți copii/ tineri, să se bucure de excursii/ tabere, ieșiri în oraș, să participe la fel de fel de acțiuni organizate în comunitate, să viziteze alte țări etc. Ne-am străduit să îmbunătățim/ schimbăm modul în care aceste persoane sunt privite de către cei din jur, prin diverse campanii de informare organizate în instituțiile de învățământ din Baia Mare, dar și participând la proiecte/ evenimente care au avut loc în comunitatea noastră și nu numai.
Suntem mândri că putem să oferim în continuare servicii de recuperare fizică, psihologică, educative, dar și servicii în centrul de zi în care copilul/ tânărul petrece 6 ore pe zi, fiind supravegheat și realizând activități educative și de recuperare conform unui plan de recuperare individualizat. Toate acestea într-un spațiu adaptat cu lift, în mijlocul naturii, special creat pentru ei și pentru cei care au probleme de sănătate. Dă sens vieții celor cu afecțiuni fizice
Mulțumim personalului Esperando din prezent, dar și celor care au făcut parte din echipa Esperando de-a lungul timpului, pentru dedicare, implicare și toate clipele de fericire oferite beneficiarilor noștri.
De asemenea, mulțumim tuturor prietenilor, sponsorilor, colaboratorilor care ne-au fost alături în cei 22 de ani și ne-au ajutat să continuăm activitățile atât de importante pentru persoanele cu dizabilități din județul nostru, și nu numai. Ne-am dorit ca și cu această ocazie să ne bucurăm de toate realizările noastre, să ne simțim bine împreună, să sărbătorim cum se cuvine Centrul de Zi Esperando, care este o a doua casă pentru cei care vin zi de zi aici.
Vineri, 13 octombrie, începând cu ora 14:00, la sediul Esperando, a avut loc o petrecere aniversară cu tort, voie bună și invitați dragi sufletului nostru.
La mulți ani, Esperando!
La mulți ani tuturor beneficiarilor noștri și familiilor acestora!