Astăzi este sărbătorit și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cu două zile mai târziu decât în mod obișnuit. Rânduiala Bisericii prevede că atunci când ziua Sfântului Gheorghe cade în Săptămâna Mare, cum s-a întâmplat anul acesta, sărbătorea să fie mutată în a doua zi de Paște.
În 2022, praznicul de la 23 aprilie a coincis cu Sâmbăta Mare, motiv pentru care, conform normelor canonice ale Ortodoxiei, ei sunt sărbătoriţi în a doua zi a Sfintelor Paşti.
Sfântul Gheorghe a fost fiu de părinţi creştini vestiţi, învăţând buna credinţă din copilărie. A fost, totodată, fiu de mucenic, tatăl său a fost omorât pentru Hristos.
A trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.
S-a înrolat în armata romană şi a ajuns la demnitatea de voievod.
În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţie în următorii doi ani, 303-305.
Sfântul Gheorghe fiind în preajma împăratului şi văzând atâta pornire împotriva creştinilor s-a hotărât să mărturisească credinţa sa în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale. Şi-a vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe robi să-i elibereze.
Şi, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, vorbind împotriva hotărârilor celor fărădelege şi judecăţilor nedrepte împotriva creştinilor şi mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.
Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor.
Împăratul a fost atât de uimit de curajul tânărului comandant, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiaţii săi să-i răspundă.
Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost „Adevărul!”, i s-a pus atunci întrebarea: „Care este adevărul acela?”, iar Sfântul Gheorghe a spus: „Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi” (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pe care le-a îndurat ridicând permanent rugăciuni la Hristos Dumnezeul său, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, care nu l-a vătămat în niciun fel.
Răbdarea şi puterea rugăciunii cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească.
Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism şi are zi de pomenire în calendarul creştin ortodox la 21 aprilie.
În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.
Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 695.513 bărbaţi şi 375.883 femei, în total 1.071.396 de persoane.
Cel mai des întâlnite prenume masculine sunt Gheorghe – 435.548 de persoane şi George – 158.263.
Sunt sărbătoriţi şi cei care poartă prenumele Georgean – 78 de persoane, Georgel – 12.577, Georgian – 28.812, Georgică/Georgica – 5.327, Gheo – 2, Gheorge – 45, Gheorghiţă/Gheorghita – 21.897, Ghiorghe – 3.578, Ghiorghi – 1.138, Ghiorghiţă/Ghiorghita – 1.687, Ghiţă/Ghita – 4.284, Gicuţă/Gicuta – 75, Gică/Gica – 4.989, Gigel – 6.019, Gigi – 8.858, Giorgian – 1.802 şi Giorgică/Giorgica – 534.
Dintre femei, cele mai multe poartă numele Georgiana – 153.971 şi Georgeta – 119.838.
Mai sunt întâlnite următoarele prenume feminine: Georgeana – 775 de persoane, Georgica – 1.527, Geta – 14.679, Getuţa/Getuta – 482, Gheorgeta – 40, Gheorgheta – 113, Gheorghiţa/Gheorghita – 26.134, Gherghina – 16.149, Ghiorghina – 178, Ghiorghiţa/Ghiorghita – 1.687, Ghiţa/Ghita – 393, Gica – 6.078, Gicuţa/Gicuta – 869, Gigi – 369, Gina – 21.345, Giorgeta – 780, Giorgiana – 10.312, Giorgica – 164.