Luni, 1 iunie, îl cinstim pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful – ocrotitorul ceresc al Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și totodată fiind și Ziua Internațională a Copilului.
„Cu acest prilej, din partea clerului, a cinului monahal, a slujitorilor școlilor teologice, elevilor seminariști, studenților teologi și a poporului lui Dumnezeu din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Vă urăm cu fiiască dragoste: să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani cu arhipăstorire îndelungată și rodnică, înțeleaptă, ocrotitoare și pilduitoare, după chipul Păstorului cel Bun – Iisus Hristos Arhiereul cel Veșnic, Păstorul și Mântuitorul sufletelor noastre! Întru mulți ani Preasfințite Părinte!”.
Cu acest prilej, la Paraclisul Episcopal din incinta Reședinței Episcopale, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar, va săvârși Sfânta Liturghie urmată de Slujba Tedeumului.
Pentru a-și cinsti ocrotitorul ceresc, Preasfințitul Părinte Episcop IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va participa la aceste slujbe împreună cu ostenitori ai Centrului Eparhial, evenimentul fiind unul cu caracter privat.