Un atentat sinucigas a avut loc duminica pe un teren de volei din provincia Paktika, in estul Afganistanului, si a provocat moartea a 50 de persoane si ranirea altor 60, a declarat pentru AFP viceguvernatorul provinciei.
„Kamikaze se afla pe o motocicleta si s-a aruncat in aer in timpul meciului de volei”, a declarat Attaullah Fazli, viceguvernatorul provinciei Paktika.
Printre victime se afla civili, precum si politisti locali.
Presedintele afgan Ashraf Ghani a condamnat rapid atacul, a declarat purtatorul sau de cuvant pe Twitter.
Intr-un comunicat, presedintia a adaugat apoi ca „presedintele Ashraf Ghani condamna in termenii cei mai puternici atentatul sinucigas din districtul Yayha Khail din Paktika”.
„Presedintele condamna acest atac inuman si non-islamic si adauga ca acest tip de masacru brutal al civililor nu poate fi justificat”.
Purtatorul de cuvant al guvernatorului provinciei, Mukhlis Afghan, a precizat ca a fost o competitie „intre trei districte care a atras un public numeros”.
„In jurul orei locale 17.00, cand meciul era in toi, kamikaze, care se afla pe o motocicleta, credem noi, s-a aruncat in aer in mijlocul multimii”, a adaugat el, confirmand bilantul de aproximativ 50 de morti si circa 60 de raniti.
„Amploarea atacului si urmarile sale sunt socante”, a adaugat el, precizand: „am cerut Kabulului sa trimita elicoptere pentru evacuarea ranitilor grav”.
Atentatul nu fusese inca revendicat duminica seara. Talibanii nu revendica in general atentatele care vizeaza civilii, tintele lor privilegiate fiind fortele de securitate afgane.
Ultimul atac major impotriva civililor in Afganistan dateaza din 15 iulie, cand au fost ucise circa 40 de persoane intr-o piata din aceeasi provincie.
Sursa foto: Arhiva
Sursa: Mediafax