Fostul deputat democrat-liberal de Maramures, Doru Lese, care a demisionat in luna august din PDL si s-a inscris in PNL, isi acuza fostul partid ca si-a bazat inutila motiune de cenzura pe un fals. Mai exact, democrat-liberalii ar fi prezentat pentru sustinerea motiunii un tabel pe care l-a semnat si el in alb, la inceputul mandatului de deputat.
“Am vazut ca pe tabelul de sustinere a motiunii de cenzura apare si semnatura mea. Cum puteam eu sa semnez, cand sunt membru PNL? Sigur, candva am semnat tabele in alb, asa, la greu. Iar acum cei de la PDL le-au completat si le-au anexat la motiunea de cenzura pe invatamant”, a subliniat deputatul Lese.
Invitat sa comenteze aceasta practica ilegala a partidelor parlamentare, presedintele PDL Maramures, Mircea Man, fost deputat, a ironizat dezvaluirea fostului sau coleg de partid. “Pe cei doi deputati ai nostri, Lese si Bud, presedintele partidului (n.r., Vasile Blaga) mi-a cerut sa-i dau afara cu doua luni inainte sa plece ei, din cauza conduitei lor parlamentare. Deci, ce spune Lese nici macar nu merita comentat. El nu stie ce spune. A spus ca vrea sa candideze pe Colegiul Lapus, dar el nici macar n-are domiciliul acolo”, a declarat Man.
Sursa: Catalin Vischi