Domnul Romeo Dobocan este un cunoscut fost jurnalist local. A abandonat domeniul unde a câștigat notorietate, dar cu asta nu avea cum să se descurce în bătălia cu traiul zilnic, așa că s-a apucat de politică. Șef de cabinet parlamentar, posibil candidat în alegeri locale sau generale, în aceeași grupare, dar îndepărtat prin jocuri de culise sau datorită pretențiilor prea mari pe care le avea.
A fost recuperat de pe traseu de către băsescienii zonali, care l-au pus pe listă la județene, ocazie care i-a permis să constate că nu-i chiar atât de popular și de dorit de alegători pe cât și-a imaginat. O lecție necesară, care, pentru moment l-a adus cu picioarele pe pământ. Din nou grija zilei de azi și a celei de mâine i-a dat târcoale și neliniște, motiv pentru care a decis să se pună în slujba noului stăpân al județului. Nu se puteau întocmi acte oficiale, s-a lucrat în culise, dar mai importante erau avantajele materiale oferite noului simbriaș, așa că părțile au bătut palma.
Și uite așa a ajuns fostul jurnalist, director al unei structuri care are denumirea mai lungă decât atribuțiile pentru care a fost înființată: Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în Județul Maramureș, adică ADIGIDM pe scurt, dacă acest cârnat poate fi catalogat drept scurt.
Romeo este director executiv pentru ceilalți șefi, inginer, contabil, secretar, în total vreo 12 persoane pe care, dacă le întrebi când se trezesc unde lucrează, cu siguranță că nu sunt în stare să înșire corect numele făcăturii de unde își iau leafa.
Nu cred că interesează pe nimeni aspectul acesta, nici măcar pe fostul jurnalist, angajat cu normă întreagă, adică 8 ore pe zi, după spusele domniei sale, pentru care este retribuit din banul public cu salariul minim pe economie, înmulțit cu un coeficient de 5,6. Cine e curios poate face calcule și să afle ce salarii frumoase se pot obține de pe urma gestionării spurcatelor de gunoaie. Cât despre cum sunt „gestionate” poate vedea fiecare maramureșean care are măcar o pubelă în curte.
Cum problema gunoaielor îl depășește total pe jupânul Ionel, darămite pe scutierul Romeo, probabil că directorul executiv al cârnatului pomenit mai sus, și-a dat seama că e prea puțin ce face, sau, mai corect, nu face, în acest domeniu pentru leafa de aproape șase salarii minime pe economie, motiv pentru care s-a gândit să-i ridice osanale binefăcătorului său, mai ales că acestuia îi plac tare mult.
Iată cât de frumos poate scrie directorul executiv Romeo: „Lucrările de reabilitare a Văii Izei, pe o distanță de peste 39 de km, de la Bârsana până la Săcel, au fost finalizate. Inaugurarea investiției, care a costat aproape 92 de milioane de lei, va avea loc mâine (21 septembrie, n.a). Valea Izei a fost unul dintre tronsoanele de drum județean greu circulabile. Investiția derulată de CJ Maramureș, prin PNDL, vine să dea o altă față zonei și ridică nivelul de frecventabilitate turistică a acestei părți de județ.
Nu aș înscrie investiția pe linia marilor realizări, ci pe cea a normalității. Este absolut firesc să avem drumuri foarte bune în anul 2021. Din păcate, județul nu se poate mândri încă cu foarte mulți km de drum județean reabilitat. Prin finalizarea, în câteva luni, a Drumului Nordului și a Văii Ruscovei ne vom apropia de 250 de km de drum județean reabilitat, din cei peste 800. Noile tronsoane propuse și susținute prin proiecte de a fi modernizate în următorii ani ne vor apropia de procentele de reabilitare avute la nivelul infrastructurii rutiere de județele vecine”.
Subtil, să recunoaștem. Nu sare calul, nu-i pomenește numele, dar lasă să se înțeleagă că jupânul Ionel a reabilitat cei 39 de kilometri de drum, a adus 92 de milioane de lei, a finalizat lucrarea, dar mai are în lucru și alte drumuri, pe care le va termina și inaugura pentru că el și numai el poate.
Dacă ar mai fi rămas măcar o fărâmă de corectitudine jurnalistică în domnul director executiv de la gunoaie, asta l-ar fi obligat să scrie că întreg PNLD din Maramureș a fost obținut de fosta conducere a județului, finanțarea fiind asigurată de guvernările anterioare, mult huliții Dragnea și Dăncilă fiind adevărații „părinți” ai programului.
Meritele lui Bogdan? Zero absolut. În afară de câteva vizite electorale prin zonă, implicarea lui este inexistentă. Acum, când PNDL a fost oprit de la finanțare de către premierul penal Cîțu, așteptăm cu interes să ne anunțe cronicarul Romeo când vor sosi primii banii în județ pentru continuarea lucrărilor amintite mai sus.
Sau, cine știe, poate rupe Ionel Bogdan din miliardul de euro promis în campanie că îl va aduce în județ. Ce contează câteva milioane? Un fleac, un mizilic la atâta purcoi de euro…
PS. Fotografia reprezintă momentul în care a fost semnat contractul de execuție a investiției „Reabilitare DJ 186, sector Bârsana…. Săcel”. Era ziua de 24 iulie 2019…
Niciun drum nou! Doar asfaltare peste cele vechi. Wow realizare!
mu3 dobitocan.. esti un hot mai mare ca dragnea
dobocan cel mai escroc jurnalist. a luat bani de la toti politicienii
asta e un penibil mai mare ca ionel, Toata ziua nu face nimci incaseaza un salar de 15.000 ron din banii nostrii.
hotule de pmp-ist , nu ai rusine sa iti deschizi gura aia de jeg.