Cantareata Lady Gaga a solicitat interventia politiei americane, dupa ce cativa pirati cibernetici au atacat site-ul artistei, intrand in posesia unor informatii cu caracter privat, extrase din adresele de e-mail ale fanilor cantaretei. Site-ul din Marea Britanie al artistei a fost atacat de un grup de pirati cibernetici, cunoscut sub numele de SwagSec, determinand casa de discuri Universal, cu care artista se afla sub contract, sa solicite interventia urgenta a politiei.
Atacul cibernetic a avut loc pe 27 iunie, insa cei care au organizat atacul au facut publica informatia abia in cursul acestei saptamani.
In cadrul aceluiasi atac, cantareata a primit amenintari cu moartea, iar reprezentantii grupului SwagSec au acuzat-o pe artista americana de homofobie. Lady Gaga a reactionat in urma cu cateva saptamani fata de acuzatiile aparute in presa internationala, potrivit carora „exploateaza” comunitatea gay pentru a-si cladi o anumita imagine, declarand ca aceste afirmatii sunt „ridicole”.
„Hackerii (numele sub care sunt cunoscuti piratii cibernetici, n.r.) au intrat in posesia unei parti din baza de date de pe site-ul www.ladygaga.co.uk , din care au extras o parte dintre adresele de e-mail, numele si prenumele fanilor. Nu au copiat parole si nici informatii de natura financiara”, se afirma in comunicatul emis de grupul Universal.
„Luam foarte in serios astfel de lucruri si am implementat masuri suplimentare pentru a proteja informatiile cu caracter personal. Toate persoanele afectate au fost prevenite„, se afirma in acelasi comunicat.
Grupul SwagSec a atacat recent site-urile altor artisti aflati sub contract cu casa de discuri Universal, precum Amy Winehouse si Justin Bieber.
Nu este pentru prima data cand Lady Gaga are probleme cu pirateria online. Un tanar german in varsta de 18 ani, care a piratat in 2009 site-ul artistei si a postat apoi pe internet o piesa a cantaretei ce nu era inca lansata, a fost condamnat recent la 18 luni de inchisoare.
Pe de alta parte, contul de la YouTube al artistei americane a fost inchis, vineri dimineata – 15 iulie, deoarece cantareata a incalcat legile drepturilor de autor. Contul artistei, ce a atras 1,6 milarde de vizualizari, a fost inchis dupa ce cantareata a postat o inregistrare video a concertului pe care l-a sustinut la postul de televiziune japonez Fuji Tv. Ulterior, contul ei de pe YouTube a fost redeschis in cursul serii.
Sursa: Mediafax