O femeie din satul maramuresean Tisa, apartinator de comuna Bocicoiu Mare, a trecut prin clipe de cosmar la sfarsitul saptamanii, dupa ce un fost iubit a vizitat-o in miez de noapte si a amenintat-o cu moartea.
Scandal de amploare in noaptea de vineri spre sambata (14/15 noiembrie), in jurul orei 01.45, in satul Tisa. Politistii din Bocicoiu Mare au fost sesizati ca trei barbati au intrat cu forta in locuinta unei femei din localitate si a amenintat-o cu un cutit. Acestia s-au deplasat la casa femeii, unde i-au gasit pe Ioan L., Georgel L. si Viorel T. din Negresti Oas, judetul Satu Mare.
Martorii incidentului au declarat ca satmarenii au intrat in locuinta femeii si cu un cutit au amenintat ca o omoara. Apoi au scos-o din casa pentru a discuta cu aceasta. Un vecin, alarmat de scandal, a iesit in strada si cu un par a inceput sa ii pocneasca pe oseni.
Verificarile efectuate au relevat ca Ioan L. a locuit in concubinaj cu femeia pana in anul 2004 cand a fost arestat, iar acum a vrut sa revina in bratele maramuresencei, care l-a refuzat.
Dupa loviturile primite, Ioan L. si Viorel T. au fost dusi la spitalul din Sighet unde le-au fost acordate ingrijiri medicale. Ei nu au dorit sa depuna plangere impotriva barbatului care a sarit in apararea vecinei.
Cercetarile continua sub aspectul comiterii infractiunilor de amenintare, violare de domiciliu si port ilegal al cutitului.
Sursa: Ioana Osan
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult