USL a depus, azi – 18 aprilie, motiunea de cenzura impotriva Guvernului condus de Mihai Razvan Ungureanu. Documentul a fost inregistrat la Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor. Motiunea de cenzura este semnata de 116 parlamentari, numarul minim necesar pentru initierea acestui demers. Documentul se refera la trei teme si are 15 pagini.
Conform articolului 113 din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii. Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea, mai prevede legea fundamentala.
Sursa: Mediafax