Sute de protestatari greci au ocupat aseara, 29 aprilie, centrul Atenei, in fata Parlamentului, unde ar trebui sa fie votat un proiect de lege axat pe restructurarea sectorului public si concedierea a mii de functionari, relateaza AFP. „Loc de munca stabil, nu concedierilor”, este scris pe banderola principala a Frontului Muncitorilor (Pame), apropiat partidului comunist grec, ai caror participanti au fost cei mai numerosi in Piata Syntagma.
„Demiteti Guvernul”, proclama bannerul unui alt membru al sindicatului angajatilor municipali (Poe-Ota), in timp ce multi dintre ei sunt amenintati cu disponibilizarea.
Sindicatul angajatilor in privat GSEE si cel al salariatilor din sectorul public Adedy au lansat apelul la aceasta manifestatie, la care au participat doar aproximativ 800 de persoane, potrivit unei surse din cadrul politiei.
Prefigurtndu-se aproximativ 15.000 de disponibilizari pana in 2014, cu 4.000 de functionari concediati doar in 2013, o masura inedita impotriva functionarilor publici, adoptarea acestui proiect de lege este o conditie ceruta de UE, BCE si FMI, pentru continuarea alocarii de fonduri catre aceasta tara supraindatorata.
Angajatii susceptibili de a fi concediati ar fi cei sanctionati pentru coruptie sau incompetenta, cei care se pensioneaza voluntar si persoanele afectate de suprimarea posturilor lor, dupa inchiderea a numeroase organisme publice.
„Sunt surprins de cat de putini oameni s-au adunat, proiectul de lege anuleaza un acord de mai multe decenii din domeniul functiilor publice, unde concedierile sunt interzise”, declara Voula Hadziathanasiadou, profesoara de gimnaziu venita sa protesteze.
Potrivit ei, atenienii au preferat sa profite de week-endul insorit si de cresterea temperaturilor pentru a merge pe plajele din propierea capitalei.
Confederatia functionarilor (Adedy) a condamnat „suprimarea posturilor”, „disolutia serviciilor publice si a statului social”, in plus fata de „procedura de urgenta adoptata de Guvern pentru acest proiect de lege”.
Sindicatul GSEE critica acest proiect, apreciind ca acesta va crea mii de someri, in contextul in care rata somajului este de 27 la suta in prezent.
Dezbaterea asupra proiectului de lege din Adunarea Nationala a inceput duminica dimineata. Acesta ar urma sa fie votat de Guvernul de coalitie – drepta, socialisti si stanga moderata -, care dispune de o majoritate confortabila de 167 de deputati din 300.
In plus fata de restructurarea sectorului public, proiectul de lege care are doar un singur articol, o practica recurenta pentru a constrange deputatii sa voteze toate dispozitiile, prevede extensia unui impozit funciar, stabilit in 2011, dar redus cu 15%.
Principalul partid de opozitie, stanga radicala Syriza, a depus o motiune de anticonstitutionalitate a procedurii de urgenta, dar care a fost rapid respinsa de parlament.
Ministrul de Finante, Yannis Stournara, a subliniat ca procedura de urgenta este necesara deoarece Eurogrup (reuniunea ministrilor de Finante din Zona euro) „ar trebui sa se pronunte luni asupra platii transei de 2,8 miliarde de euro de care Grecia are nevoie pentru a plati salariile si pensiile”.
Grecia mai asteapta, la 13 mai, aprobarea din partea Eurogrupului, pentru plata unei a doua transe de sase miliarde de euro pentru plata unei obligatii a BCE, scadenta la 20 mai”, a amintit ministrul.
Sursa: Mediafax