Autorul atacului de miercuri de la Burgas, in care au fost ucise sapte persoane, a patruns pe teritoriul Bulgariei pe la Ruse, venind din Romania, relateaza site-ul Monitor.bg. Potrivit site-ulului aceasta este „principala ipoteza” analizata de anchetatori. Teroristul sinucigas, care a vizat un autocar cu turisti israelieni, locuia chiar la Ruse, potrivit monitor.bg, citat de ProTV. Aceeasi sursa a anuntat ca o imagine cu fata autorului atacului, surprinsa de camerele de supraveghere, a fost trimisa la politia din Ruse.
Politisti bulgari, cu fotografia presupusului atacator in mana, au mers joi la apartamente de lux din Ruse inchiriate strainilor, pentru a intreba daca acesta a locuit acolo, potrivit site-ului.
Investigatorii nu exclud ca atacatorul sa fi fost ajutat de bulgari sa isi gaseasca un loc in care sa stea si sa exploreze zona aeroportului din Burgas.
Pe de alta parte, potrivit site-ului Novinite, care citeaza Parchetului din Burgas, inaintea atacului, barbatul a petrecut ceva vreme in statiunea Ravda, situata la sud de Nesebar.
El a incercat sa inchirieze o masina, dar proprietarul a devenit suspicios in legatura cu permisul de conducere si a refuzat sa incheie afacerea. Pentru moment nu sunt disponibile alte detalii in legatura cu aceasta informatie.
Sursa: Mediafax