Cel putin 12 persoane, intre care sapte femei, au fost ucise sambata dimineata in estul Afganistanului in urma exploziei unei bombe artizanale la trecerea vehiculelor in care se aflau, au anuntat autoritatile locale, citate de AFP. Victimele se intorceau de la o casatorie care avusese loc in provincia Ghazni, cand cele doua vehicule au fost spulberate de o explozie, la scurt timp dupa ora 09.00 (07.30 ora Romaniei), a declarat pentru AFP Shafiq Nang, purtatorul de cuvant al guvernului local.
„Au fost ucisi 12 civili, dintre care sapte femei”, a declarat la randul sau Abdullah Khairkhwah, guvernatorul districtului Giro, unde a avut loc tragedia.
Atentatul nu a fost revendicat, dar bombele artizanale fac parte dintre armele predilecte ale talibanilor, implicati intr-o insurgenta sangeroasa in Afganistan de la indepartarea lor de la putere de catre o coalitiei militara condusa de americani, dupa atentatele din 11 septembrie 2001.
Dispozitivele explozive artizanale au provocat moartea a 962 de persoane si ranirea altor 1.928 in randul civililor in 2013 si constituie principala cauza de deces a acestora, potrivit unui raport al misiunii ONU in Afganistan (Unama).
Sursa: Mediafax