Politia norvegiana a anuntat sambata ca are un suspect, un „fundamentalist crestin”, pe care il considera responsabil pentru ambele atacuri comise vineri la Oslo, soldate cu cel putin 91 de morti, dar nu exclude noi arestari, relateaza AFP. „Am gasit motive pentru a-l considera responsabil pentru ambele episoade”, a declarat intr-o conferinta de presa un reprezentant al politiei, facand referire la explozia unei bombe in apropierea sediului Guvernului norvegian, urmata de un atac armat la scoala de vara a organizatiei de tineret a Partidului Laburist aflat la putere, pe o insula din apropiere de Oslo.
Politia l-a descris de asemenea pe suspectul arestat ca pe un „fundamentalist crestin”. Pe baza informatiilor pe care le-a postat pe Internet, barbatul, un norvegian de 32 de ani, este un „fundamentalist crestin”, a declarat un oficial al politiei, precizand ca viziunile sale politice inclina „spre dreapta”.
Cele doua atacuri comise vineri la Oslo si pe insula Utoeya din apropierea capitalei s-au soldat cu cel putin 91 de morti, potrivit unui nou bilant provizoriu al politiei, furnizat sambata.
Cel putin 84 de persoane au murit in atacul armat la scoala de vara a tineretului laburist, pe insula Utoeya, iar alte sapte au fost ucise in explozia unei bombe in centrul capitalei, unde se afla ministerele norvegiene.
Sursa: Mediafax