De mii de ani românii consideră codrul fratele lui. În ultimii 30 de ani, lucrul acesta e doar cu vorba. În fapt, pădurile care îi apărau pe români de vânt sau secetă, de dușmani sau furtuni, au căzut sub tăișul topoarelor sau lamele drujbelor. De treci codrii de aramă… Nu mai auzi nicio glăsuire a pădurii de argint. Dar auzi zgomot de lamă de topor sau motor de drujbă! Glăsuire sub care au căzut și cad falnicii arbori ai pădurilor României. Din Maramureș în Moldova sau din Secuime la Suceava pădurea nu mai sângerează. Nu mai are ce! Pădurea arde de-a dreptul! Și nimănui nu îi pasă!
Ocoalele silvice sunt investite cu puterea necesară să controleze totul după bunul plac, legislația fiind făcută în așa fel încât toți din sistem s-o ducă bine. Direcțiile Silvice sunt controlate totalmente politic! Am zis că mai rău nu se poate, dar iată că Miorița sau Baltagul în care ciobanii se omorau pentru turme se transformă în crimele din zona silvică în care pădurarii sau oamenii care iubesc verdele pădurii sunt omorâți la ceas de seara fără pic de milă sau compasiune umană. Ne aducem cu toții aminte de tragicul caz din Lăpuș, în care pădurarul Pop a fost ucis de hoții de lemne.
Tot în Țara Lăpușului este acum un alt scandal. Mai mulți cetățeni au sesizat faptul că Ocolul Silvic Strâmbu-Băiuț le-a distribuit mai puține lemne decât au plătit, amenințând cu scandal și blocarea drumului ca „nici măcar o așchie să nu mai iasă din comună.”
Tabloul sinistru al zonelor care ar trebui să poarte pădurile noastre, defrișate la cel mai oribil mod ne fac să ne gândim la cât de expuși am devenit în fața fenomenelor meteorologice ce se abat asupra noastră. Furtunile, dezastrele naturale, apariția zonelor de deșert în România nu îi interesează pe borfașii pădurilor. Camioanele încărcate cu lemnul românesc pleacă spre gările unde sunt încărcate în trenuri sau în porturi unde pe calea apei pleacă spre țări străine de unde se întoarce în România sub forma de mobilier sau alte produse finite cu plus valoare și pe care noi dăm mulți bani!
În acest timp, unii pădurari, șefii din silvicultură, patronii firmelor de exploatare a lemnului și alți bugetari cu tangențe pe zona silvică își ridică case și își cumpăra mașini scumpe, fac averi pe crimele împotriva pădurii. Dar nimeni nu zice mai nimic! Dăm din cap și postăm ceva pe Facebook. Parcă dorim să ne facem campanie și în urma marelui jaf din pădurile patriei, după care nu ne mai interesează. Mergem mai departe. Pădurile continuă să fie furate sau să ardă! Furtunile se transformă în tornade!
Andrei Buda