Specialiştii ANPC vin cu o serie de sfaturi pentru Ziua Copilului. Cel mai important, este locul de unde cumpărăm jucăriile. Neapărat, din magazine specializate unde primim factură sau bon fiscal care ne ajută în cazul unei reclamaţii. Apoi, trebuie să alegem jucăriile în funcţie de vârsta copilului, capacităţile acestuia şi aptitudinile acestuia.
Neapărat, să fim atenţi la ce scrie pe cutia jucăriilor – acolo sunt trecute avertismente generale care te ajută să faci alegerea corectă. De altfel, este necesar să verificăm cu atenţie şi dacă jucăriile au marcate vizibil – coordonatele producătorului sau importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi, numărul unic de identificare a jucăriei şi marcajul de conformitate care arată că jucăria este sigură. Şi instrucţiunile de utilizare şi avertismentele trebuie neapărat să fie traduse în română.
După achiziționarea unei jucării părinții trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire.
Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă și părinții trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului. De asemenea părinții trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate. De ce trebuie să fim atenţi la aceste detalii?
Pentru că sunt şi operatori economici care vând produse falsificate, fără etichetă – de exemplu, cele de timp slime. În compoziţia anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului – asta poate provoca inclusiv arsuri la nivelul mâinilor.
În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv. Deci, atenţie, oricât ar părea de atractive, jucăriile dacă nu sunt conforme pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa copiilor.