Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș subliniază importanța protejării cetățenilor împotriva riscurilor din mediul online. În ultima perioadă, tot mai mulți oameni sunt înșelați prin scheme de investiții false, promovate prin reclame sponsorizate care promit câștiguri rapide. Manifestați atenție la site-urile care folosesc imagini și nume ale unor personalități publice sau companii cunoscute pentru a părea credibile!
Nu uitați că unele „super oferte” vin la pachet cusurprize mai puțin plăcute! Dacă o reducere pare prea frumoasă ca să fie adevărată, poate chiar nu este adevărată! Pentru a evita capcanele din spatele unor așa-zise oferte:
– Verificați site-ul – cumpărați doar de pe platforme cunoscute și sigure. Dacă magazinul este necunoscut, căutați recenzii și detalii despre el.
– Atenție la link-uri – Evitați să dați click pe link-uri primite în mesaje sau emailuri suspecte. Accesați direct site-ul oficial al magazinului.
– Metode de plată sigure – Evitați transferurile bancare și alegeți metode sigure precum plata cu cardul. Verificați dacă site-ul este securizat (căutați simbolul lacătului în bara de adrese).
– Citiți politica de returnare – Un magazin serios va avea întotdeauna o politică clară de returnare.
– Suspectați ofertele „prea bune” – Prețurile exagerat de mici pentru produse populare pot ascunde o înșelătorie.