Vezi VIDEO
Vremea insorita din acest weekend ii imbie pe maramureseni la plaja, insa medicii le atrag atentia ca pe cat este de benefic soarele pentru organism, pe atat poate fi si de nociv. Aceia care au pe corp alunite si semne din nastere risca sa se aleaga cu cancer de piele, daca se expun neprotejati radiatiilor solare in intervalul critic 10.00-17.00. Maramuresenii care sunt nevoiti, totusi, sa iasa din casa intre aceste ore trebuie sa foloseasca creme sau uleiuri cu factor de protectie peste 30 si haine vaporoase si deschise la culoare.
Chiar daca puterea soarelui pare sa fi scazut in ultimele zile, medicii ii avertizeaza pe maramureseni sa nu se lase inselati de timpul frumos de afara si sa nu stea peste masura sub cerul liber. Cei care trebuie sa fie mai precauti la timpii de expunere la soare sunt persoanele care au alunite si semne din nastere pe corp.
“Incidenta melanomului malign nu este chiar atat de mare, dar este cancerul cu o agresivitate excesiv de mare si cu un pronostic de viata foarte rezervat si ca atare trebuie sa fie depistat in timp util, sa poata fi extirpat si sa nu mai existe metastaze si deces prin acest cancer. Ceea ce trebuie stiut este ca acele alunite cum sunt cunoscute in popor unele dintre ele trebuie monitorizate pentru ca pot prezenta stari precanceroase, urmarite in evolutie”, a spus medicul dermatolog Valentin Pop.
Persoanele care sunt nevoite sa stea in soare perioade lungi de timp sunt avertizate sa isi ia masuri de protectie adecvate.
“Cateodata este foarte greu sa ne ferim de radiatiile solare, uneori prin natura ocupatiei noastre, prin calatorii, dar recomandarea mea este sa respecte orele cand se pot expune in zona noastra geografica, pana la ora 10.00 si dupa ora 17.00”, a recomandat medicul Maria Pocol.
Meteorologii anunta vreme insorita in acest sfarsit de saptamana. Tocmai de aceea, medicii le recomanda maramursenilor sa foloseasca creme cu factor mare de protectie – peste 30, sa poarte haine vaporoase si deschise la culoare, dar si sa-si acopere capul cand ies din casa.
Sursa: Adina Timis