Un ordin fals care poartă antetul Ministerului Educației și Cercetării și anunță reluarea cursurilor în școli începând cu data de 6 aprilie, este distribuit online. Oficialii ministerului atenționează că documentul este fals, iar școlile rămân, în continuare închise. „Vă informăm că informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie (miercuri – n.red.) în mediul online, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!”, anunță Ministerul Educației.
În plus, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va formula denunț penal pentru ca oamenii legii să identifice persoanele care se fac vinovate pentru distribuirea în spațiul public a unor documente false care anunță reluarea cursurilor. „Ministerul Educației și Cercetării se delimitează categoric de acțiunile acestor persoane și de conținutul fals al documentului. Documentul vehiculat în spațiul public nu este emis de Ministerul Educației și Cercetării”, menționează sursa arătată anterior.
Toate școlile din România au fost închise începând din 11 martie, pentru a se preveni răspândirea infecțiilor cu coronavirus.