Câteva persoane care se aflau cu câinii la plimbare în zona Parcului „Regina Maria” din Baia Mare au fost opriți de polițiștii locali din cadrul Poliției Animalelor, pentru a dovedi că posedă pungile necesare pentru curățarea spațiului public în caz de nevoie.
Conform Hotărârii Consiliului Local Baia Mare nr 510/2015, art. 62, lit.j, proprietarilor de câini le este interzisă plimbarea acestora pe domeniul public – alei, trotuare sau alte locuri decât cele special amenajate – fără a dispune de materiale necesare pentru curățirea locului și evacuarea dejecțiilor fiziologice.
Prin materiale necesare se înțelege fie mătură, făraș, pungă de unică folosință, fie pungă și mănuși de unică folosință.
Nerespectarea acestor reguli poate duce la aplicarea unei amenzi cuprinse între 1000-2500 lei. În țările occidentale este de neconceput ca proprietarii de animale de companie să nu curețe în caz de nevoie, fiecare proprietar fiind conștient că în caz contrar ar crea disconfort celorlalți cetățeni, această acțiune putând fi considerată și o dovadă de respect față de cei din jur și față de natură.
Aceeași hotărâre prevede obligativitatea proprietarilor de a identifica câinele prin microcipare, la un medic veterinar de liberă practică în termen de 90 de zile de la data intrării în posesia lui, precum și înregistrarea acestuia în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (R.E.C.S).
Totodată, este prevăzută și obligativitatea sterilizării câinilor de rasă comună sau metisați (prin încrucișarea de două rase sau a unui câine de rasă cu unul fără rasă) în termen de 6 luni de la data intrării în posesia lor. Pentru a veni în ajutorul proprietarilor de animale de companie cu venituri modeste, ONG-urile locale din domeniu organizează anual campanii de sterilizări gratuite.
HCL nr. 510/2015 mai prevede si faptul că este obligatoriu ca stăpânii de câini să aibă un comportament uman față de aceștia, să le asigure hrană și apă în cantități suficiente, precum și timpi de odihnă, dar și posibilitatea mișcării.
Constituie contravenție și se pedepsește cu amendă cuprinsă între 2000-2500 lei plimbarea fără lesă a câinilor pe domeniul public, iar cei considerați ca aparținând raselor periculoase fără botniță și lesă.
Sunt chiar penibili!!!Aste e ultima problema, cainii comunitari care circula in haite???e plin orasul de caini fara stapan dar ne legam de ce e mai usor,cei in lesa,daca au faras si….chiar penibil!!!!!!!!