Un val de aer polar a intrat în România, iar vremea s-a schimbat dramatic. Ciclonul Ali va acoperi în scurt timp întreaga ţară. Temperaturile resimţite vor fi sub 10 grade Celsius, iar vântul va sufla în rafale de până la 70 de kilometri pe oră ceea ce va înrăutăţi situaţia. De la o zi la alta, temperaturile scad şi cu 15 grade Celsius. La munte, va fi vreme ca de iarnă, cu zăpadă şi ger.
România a trecut de la temperaturi de vară, de peste 30 de grade, la o vreme ca pentru început de iarnă, cu frig, ploi, vânt puternic şi chiar ninsoare la munte.
Meteorologii au emis deja două coduri galbene de vânt puternic, valabile până mâine, la ora 23. Atunci va începe să ningă la munte. Vântul va lovi şi cu 120 de kilometri pe oră. Pe creste, se vor resimţi şi minus 15 grade celsius.
În intervalul 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08.00, toată ţara va fi sub incidenţa unei informări meteorologice care vizează intensificări ale vântului şi o răcire accentuată a vremii.
Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 50…60 km/h și temporar va ploua la început în vest, în centru și în nord, apoi local și în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi precipitații mixte.
Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marți (25 septembrie) se va resimți în toată țara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8…10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioada a anului.
Un alt cod galben a intrat în vigoare în 24 septembrie, ora 2.00, şi va fi valabilă până la ora 10.00. Zone afectate vor fi Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului.
În regiunile vizate, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55-65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65-70 km/h.