Polițiștii din Hunedoara caută o minoră, de 14 ani, care a plecat de la domiciliul mamei sale și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii ce pot conduce la depistarea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 09:20, polițiștii din Petrila au fost sesizați de o femeie din localitate, cu privire la faptul că fiica sa, STANCIU DIANA VALENTINA, în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliu din data de 29 august a.c. şi nu a mai revenit până în prezent.
Din cercetări a reieșit că, de această dată, minora, care a mai plecat de la domiciliu în repetate rânduri, ar fi plecat de acasă împreună cu un tânăr, pe care l-ar cunoaşte, neavând, însă, asupra sa bunuri sau valori.
De asemenea, polițiștii au solicitat şi măsura urmăririi la nivel național a acesteia.
Fata are o înălțime de aproximativ 1,50 metri, greutate de circa 40 de kilograme, ten măsliniu, păr castaniu, tuns scurt, ochi căprui, iar la data plecării voluntare era îmbrăcată cu pantaloni tip jeans, scurți, un tricou sport, ambele de culoare roz și era încălțată cu o pereche de pantofi sport, albi, din material textil.
Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.