Nimic nu poate fi mai umilitor pentru o comunitate decat afisarea oficiala a ignorantei conducatorilor fata de istoria locului, uitarea cultului eroilor si aruncarea cu buna stiinta in neant a celor care au murit pentru subreda noastra democratie.
In sfanta zi de 22 decembrie, la 25 de ani de cand armele au oprit inimile celor care au strigat in disperare „Jos Comunismul”, CJMM s-a reunit in sedinta ordinara. Citind ordinea de zi un sentiment imens de scarba te cuprinde vazand cum un grup de „interlopi” politici sterge cu o ignoranta moronica aceasta zi din calendar.
In tot programul propus de Zamfir Ciceu, prin decizia numarul 499/17 decembrie 2014, nu se regaseste niciun umil punct in care sa se faca o rostire comemorativa inspre eroii maramureseni morti in urma cu 25 de ani pentru ca el sa fie mare sef al judetului. Trecand peste aceasta sensibilitate, pe care nu i-o poti cere unui asasin de veverite, observam ca in 22 decembrie s-a aprobat, printr-un proiect de hotarare, si cheltuirea ultimelor sume ale rezervei bugetare. Pentru abonati.
Nu era normal sa se prevada ca in acea zi sa se aloce bani pentru o ceremonie laica si religioasa in cinstea eroilor si a familiilor lor sau pentru ajutorarea familiilor eroilor, pentru realizarea in cimitirul lor a unui monument al eroului cazut la datorie pentru democratie? Era asa de greu? Conducerea judetului traieste in alt judet sau in alta tara sau deasupra tuturor ca intr-o levitatie jainista?
Rusinea care inunda de cateva zile holurile CJMM va intra in fiecare cotlon politic al actualei structuri. Ca un blestem, nimeni nu va scapa de aceasta imagine colectiva in care un grup de potentati ai zilei rad cu buna stiinta din memoria colectiva jertfa pe sangele careia au ajuns in functii.
Totusi, la propunerea unor consilieri judeteni, s-a hotarat ca la sedinta din luna ianuarie 2015 sa se acorde titluri de cetatean de onoare post mortem pentru eroii maramureseni morti la Revolutia din Decembrie. Numai ca Zamfir Ciceu (presedinte) si Dumitru Dumuta (secretar) au uitat sa inscrie proiectul pe ordinea de zi. Pentru ei mortii Revolutiei sunt doar niste morti si atat.
De fapt aceasta stare, demna de un un film neorealist cu hoti de biciclete si muritori de foame, s-a vazut si la penibila manifestare copy-paste „Craciun in Maramures” cand, ca intr-un festin gomoric, politicienii si-au umplut sistemul digestiv cu sange si carne de porc neasomat, iar creierul li s-a inundat ocitocinic in mirabila tacere a mielului selectat pentru jertfa. Exotismul sangeretelui, al caltabosului, sosul sarmalelor si osanza friptanelor neavizate epidemiologic s-au scurs glorios prin matele politicienilor.
Turistii reali erau departe. Foarte departe… Dar, in ochii potentatilor cheflii, palinca si vinul au tranformat cu usurinta junele dansatoare-taranci in superbe turiste daneze dornice de spectacole desucheate. Acest tip de saturnalii dau adevarata fata a unui grup de politruci care confisca zilnic judetul Maramures.
In „seria neagra” a lui Goya este un tablou in care ingeri tristi cad din cer, iar flamanzii lumii ii pun in frigari la focuri de tabara. Imaginea este uluitoare prin mesajul fara echivoc transmis: Cand veti ajunge pe pamant, in lumea reala, veti fi mancati.
Caderea acestei conduceri de judet este un proces in derulare, ireversibil si, desi lanturile tin strans incheieturile, cu siguranta un inel va ceda. Atunci, aceasta „Fratie a Ghiulului” va behai incet, ca mielul indepartat de la ugerul oii. Ramasi singuri, lupii flamazi vor veni la urmatoarea sedinta in blanuri de oaie. Avantajul enorm al acestei deghizari va consta in faptul ca vom afla cu siguranta care ce animal politic este.
Printr-un gest de impostura greu de calificat, Ciceu Zamfir atenteaza la marile valori ale breslei jurnalistilor facand un gest care a umplut de manie presa locala. Populistul care conduce vremelnic judetul cu posteriorul puhav asezat pe finantele acestuia si-a postat pe reteaua de socializare Facebook sloganul „Je suis Charlie”.
O prefacatorie fara margini si fara limite generata de tupeu. Acest „interlop al noii, politici maramuresene” uita cum ameninta zilnic prin cafenele si prin birourile CJMM ca-i va distruge pe toti ziaristii care-l critica. Mesajul nostru, al multora dintre cei care am sperat in decembrie ’89 intr-o mai buna si demna viata de jurnalist in Maramures este urmatorul: Ciceu Zamfir, tu n’es pas Charlie, tu es Cherif!
Fara o ruptura rapida in constructia executivului CJMM vom privi si in 2015 catre niste finantari practic imposibil de cheltuit, adica ipotetice, iar la finalul anului vom da inapoi catre UE banii reali. Si in aceasta situatie dramatica cineva va tipari o coala A4. Pentru uz electoral. O lista a consilierilor care l-au tolerat pe Ciceu si care l-au vazut pe Marinescu un mag. De fapt va fi lista vinovatilor care isi vor asuma, prin simpla existenta, DEZASTRUL. Si apoi sa vezi „Craciun in Maramures”… Cu 35 de mosi cu droange!
Sursa: Claudiu Florescu