In viata mea nu am vazut un moment mai penibil si mai rusinos decat acela in care consilierii judeteni au facut scut in jurul lui Gheorghe Marian, PDL, condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare pentru ca a condus baut si a dat de pamant cu un semafor la intersectia strazilor Andrei Mureseanu si Gheorghe Sincai din Baia Mare. Alesul judetean nici macar nu a avut demnitatea de a da ochi cu colegii si, mai ales, cu presa pentru a-si sustine ramanerea in cadrul Consiliului Judetean Maramures, alegand cu lasitate sa stea ascuns in sediul de partid.
Ce nu am inteles a fost modul jalnic si rusinos in care s-a votat si instrumentat acest punct pe ordinea de zi. Nu am inteles ratiunea consilierilor judeteni, indiferent de culoarea politica, de a sta cu mana in buzunar cand s-a intrebat cine voteaza pentru incetarea mandatului lui Gheorghe Marian. Si mai mult! Nu i-am inteles pe tinerii consilieri judeteni de a participa, ca niste misei, la intelegerea de a salva pielea unui dinozaur portocaliu! Inchideti ochi si ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca in locul semaforului era o fiinta vie! Doriti ca data viitoare, Gheorghe Marian sa se urce peste copiii domniilor voastre? La asta va gandeati cand ati votat pentru mentinerea unui condamnat in forul judetean?
In 2016 o sa cereti votul maramuresenilor, dragi consilieri judeteni. Multi dintre domniile voastre veti pe acele liste. Atunci va vom aminti de ineptiile pe care le-ati votat doar de dragul unor jocuri murdare de interese. Si atunci o sa va laudati cu cate ati realizat. Zero barat! Atunci vom oferi maramuresenilor momentul penibil al salvarii scaunului caldut al lui Gheorghe Marian! Si mai zic ceva. Un set de consilieri judeteni mai jalnici decat acestia pe care ii avem acum nu au mai fost in Consiliul Judetean! Daca facem o evealuare a ceea ce a reprezentat CJ Maramures cand s-au impartit mandatele in 2012 si ne uitam la fetele inodore, insipide si impotente ale celor care ocupa acum scaunele mizerabilei sali de la Palatul Administrativ as zice ca sunt in ton… Toate. Si fetele si sala!
Am privit siderat, ca intr-un episod nereusit de cascadorii rasului, cum alesii nostri judeteni se urmareau intre ei la momentul la care li s-a cerut sa voteze. Erau ca niste puscariasi de drept comun care au fost pusi de gardieni sa se urmareasca intre ei ca nu care cumva sa ia unul un dumicat in plus fata de altul. Rusinos! Linistea din sala de sedinta a spus totul. Si mustele au incetat sa bazaie cand au vazut pana unde merg lucrurile la CJ Maramures.
Un alt moment penibil a fost cel al prezentarii punctului din ordinea de zi. Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean, ii ia aparea lui Gheorghe Marian. Nu prea ii iese. Pleonasmele la ordinea zilei… Zamfir Ciceu, in repetate randuri a spus: „In opinia mea personala”… Bine ca nu era opinia personala a lui Ghita Marian! Am revenit, pe final, la Gheorghe Marian. Nu am nimic cu el! Il apreciez. Nici consilierii nu trebuiau sa ia in considerare OMUL! Ci fapta! Nu inteleg unde este demnitatea si onoarea lui Gheorghe Marian? Cum se poate uita in ochii familiei lui pe care in aceste zile o supune unui chin prin cuvintele care se spun la adresa lasitatii lui. Atat de important este scaunul acesta, draga Ghita? Ca merita sa iti sacrifici onoarea? Parerea mea e ca nu!
Sursa: Radu Tolas