Cea de-a 18-a ediție a Campionatului European de alergare montană, desfășurată astăzi (07.07.2019), la Zermatt (Elveția), ne-a adus din nou mari satisfacții. Mai precis, echipa noastră de junioare (U20), în componența Alexia Hecico (locul 4 – 35:24,6), Irina Bordeanu, Loredana Viziteu și Bianca Apetroaiei s-a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.
Pe primele două locuri la aceeași categorie de vârstă s-au clasat team-urile Italiei și Turciei.
Tot la U20, dar de această dată la masculin, Daniel Rus a sosit al 30-lea.
Traseul juniorilor a avut 5,9 kilometri, cu o diferenta de nivel de 370 de metri. Startul s-a dat la Riffelalp, la 2206 metri altitudine, iar sosirea a fost la Riffelberg, 2579 de metri. Alexia Hecico (foto) a reusit cel mai bun rezultat pentru Romania la editia din 2019. A terminat pe locul 4, cu timpul de 35 de minute si 24 de secunde. Romanca a fost la 42 de secunde de medalia de bronz cucerita de Tek Ruken din Turcia. Angela Mattevi (Italia) a iesit vicecampioana europeana, iar medalia de aur i-a revenit alergatoarei Barbora Havlickova, 32 de minute si 20 de secunde. Irina Alice Bordeanu a terminat pe 14 (37.24), Loredana Viziteu pe 15 (37.24), iar Bianca Apetroaiei pe 29 (39.53).
Foto – Alexia si mama ei, Ana Hecico, care o si pregateste.