In ultima zi a Campionatelor mondiale de atletism de la Daegu (Coreea de Sud), una dintre cele mai tinere participante la actuala editie, romanca Bianca Perie a reusit sa se claseze pe un meritoriu loc 6, cu 72,04 m, cel mai bun rezultat al sezonului pentru ea, rezultat obtinut din ultima incercare, pecetea a ceea specialistii numesc „om de concurs”, sportivii care au puterea sa se autodepaseasca exact in momentele decisive.
Medalia de aur la aruncarea ciocanului a revenit rusoaicei Tatiana Lisenko, revenita dupa o penitenta de 2 ani, din cauza dopajului, cu o constanta impresionanta si un rezultat de primul loc de 77,13 m, argintul a fost obtinut de germana Betty Heidler – 76,06 m, iar bronzul, de chinezoaica Wenxiu Zhang – 75,03 m.
„Sunt fericita in primul rand pentru ca mi-am indeplinit toate obiectivele si anul acesta. Am terminat anul cu bine. Mai am doua Grand Prix-uri, dupa care intru in vacanta. Concursul a fost greu. M-am concentrat cat am putut si am dat tot ce am avut mai bun. Ultima aruncare, ca viteza nu a fost cea mai buna, dar a fost mai buna din punct de vedere tehnic. Invat, iata, la fiecare aruncare. La anul am Olimpiada, care este cel mai important concurs. Sper sa fie mai bine ca acum. Despre adversare nu am ce sa va spun. Nu am treaba cu ele. Treaba mea este sa ma autodepasesc.”
Antrenorul Lucian Cucos a facut o scurta prezentare a concursului: „A intrat timorata si i-am spus, hai sa ne batem. Mi-am dat seama ca ultima aruncare este de 72 m. Noi ne bucuram si cu locul 7, insa 6 este perfect pentru primul ei campionat mondial de seniori. Daca incepea cu un 73 m, termina cu siguranta mai sus, se mobiliza altfel. Pana la vacanta mai are doua Grand Prix-uri, la Rieti, pe 9 septembrie, si la Berlin, pe 11 septembrie. Dupa care incheiem sezonul pentru o luna. Apoi, o luam de la capat cu pregatirea pentru Jocurile Olimpice„.
Antrenata de Lucian Cucos, Bianca Florentina Perie este nascuta pe 1 iunie 1990 in comuna Secuieni, judetul Neamt, avand un gabarit destul de modest pentru aceasta proba – 1,70 m, 70 kg. Compenseaza, insa, din plin prin viteza de executie, tehnica cizelata la fiecare concurs, prin perceperea exacta a conditiilor si imbunatatirilor necesare la fiecare aruncare, precum si prin caracterul de luptatoare, de concurenta.
Mai tanara cu 5-10 ani fata de principalele adversare, Bianca are un palmares de exceptie la junioare si tineret (la ultima categorie de varsta mai poate concura 2 ani), fiind cvadrupla campioana mondiala. Este legitimata la SCM Bacau, iar anul acesta a reusit prima medalie la senioare, bronz la Universiada de la Shenzhen, cu 71,18 m.
Sursa: Agerpres