Atletul kenyan Samuel Wanjiru (24 ani), campionul olimpic la maraton, s-a sinucis, sarind de la balcon in urma unei dispute domestice cu sotia sa si alta femeie, a anuntat luni politia kenyana, citata de Associated Press. Wanjiru a decedat duminica seara, dupa ce s-a aruncat de la balconul locuintei sale din localitatea Nyahururu, a precizat John Mbijiwe, seful politiei provinciei centrale a Kenyei. ”Wanjiru s-a sinucis”, a precizat purtatorul de cuvant al politiei, Eric Kiraithe. Sammy Wanjiru a comis gestul in jurul orei 23,00,. dupa o cearta cu sotia sa, conform unui oficial din politie, care a dorit sa isi pastreze anonimatul. Wanjiru consumase alcool si se afla acasa impreuna cu alta femeie, cand a fost descoperit de sotia sa, a mai precizat sursa amintita.
Agentia Xinhua relateaza ca dupa ce sotia sa l-a surprins in dormitor cu alta femeie, aceasta a fugit, incuind usa, astfel ca Wanjiru a ales sa sara de la primul etaj al casei sale (inalt de 6 metri) in incercarea de a o opri pe sotia sa. Atletul a cazut pe ciment si a suferit o fractura craniana, decedand in timp ce era transportat la spital.
La Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing, Wanjiru a devenit primul kenyan care a castigat medalia de aur la maraton, stabilind un nou record olimpic, 2 h 6 min 32 sec.
Wanjiru s-a mai confruntat cu probleme domestice, in decembrie fiind pus sub acuzare pentru ranirea unui agent de paza cu arma de foc, dar si pentru faptul ca le-a amenintat cu moartea pe sotia si menajera sa. Atletul a negat acuzatiile si a fost eliberat pe cautiune. Sammy Wanjiru a fost cel mai tanar alergator care a castigat patru mari curse e maraton, dupa victoria de la Beijing, din 2008, impunandu-se si la Londra in 2009 si la Chicago, in 2009 si 2010. Anul acesta a renuntat la maratonul de la Londra, din luna aprilie, din cauza unei accidentari la genunchiul drept.
Sursa: Agerpres