De trei ori au urcat pe podium sportivii de la Electro Sistem Baia Mare la Crosului Tenaris Silcotub din Zalau, o competitie ajunsa la a patra editie si care a reunit la start peste 1.300 de competitori. In proba de 10 km, Stefan Libotean s-a clasat pe locul I la categoria seniori, 19-34 ani, iar Iosif Hecko (foto) s-a clasat pe locul II la categoria peste 66 de ani. Un rezultat valoros a fost obtinut de Daniel Muresan care, in cadrul crosului de 3 km, s-a clasat al doilea la categoria baieti pana la 14 ani.
Clubul Sportiv Stiinta Electro Sistem Baia Mare s-a prezentat cu un lot restrans, deoarece marea majoritate a sportivilor a fost angrenata fie intr-o alta activitate a clubului, fie in evenimente de sfarsit de an scolar. Desi specialitatea lor de baza este orientarea, baimarenii au reusit sa nu vina cu mana goala de la competitia in jurul careia interesul a fost foarte mare. Asta si fiindca premiile sunt frumoase, iar crosul este gandit ca un moment de sarbatoare a orasului Zalau.
Peste doua saptamani, sportivii de la Stiinta Electro Sistem Baia Mare se vor deplasa la Miercurea Ciuc, acolo unde vor avea loc Campionatele Nationale de Orientare – proba de stafeta si a treia etapa din cadrul Campionatului National de Parc – Oras.
Date si foto furnizate de Stiinta Electro Sistem Baia Mare.
Sursa: George Dragu