Ați auzit până acum de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică? Dacă nu, vă spunem noi. Este o instituție a statului român care există în fiecare județ și din care fac parte mai mulți demnitari ori funcționari angajați tot la stat, dar la alte instituții. De exemplu consilieri județeni, subprefecți, ori șefii poliției și jandarmeriei. Treaba lor este ca, din când în când, să discute despre siguranța și ordinea publică din județ, fără să poată lua însă decizii, rolul lor fiind pur consultativ. Doar pentru aceste discuții au ajuns să încaseze un al doilea salariu de la stat. Unora le intră în buzunar chiar și 4.000 de lei lunar, pe lângă salariu oficial. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, pe scurt ATOP. Un organism cu rol pur consultativ care există în fiecare județ și este format din 15 membri. Printre ei, șase consilieri județeni, un subprefect, trei reprezentanți ai comunității, șeful poliției județene, șeful jandarmeriei, șeful inspectoratului pentru situații de urgență. Treaba lor este ca, din când în când, să se așeze la aceeași masă și să discute despre siguranța publică din județ. Pentru fiecare ședință primesc o indemnizație în valoare de până la 20 la sută din indemnizația președintelui Consiliului Județean. Asta, pe lângă salariile pe care le încasează de la instituțiile unde sunt, oficial, angajați.
Anul trecut, Consiliul Județean Maramureş a cheltuit numai pentru indemnizațiile membrilor ATOP peste 870 de mii de lei. Fiecare a încasat lunar câte 2.800 de lei. Președintele Autorității este consilierul județean Ioan Cheudan. A refuzat să ne acorde un interviu.
Ioan Cheudan: Nu sunt fotogenic. Eu sunt milițian, nu am vorbele la mine, vedeți cum vorbesc… Nu.
Până la urmă, lasă de înțeles că nu ar fi meritat nici el, nici ceilalți membrii ATOP, banii pe care i-au încasat, dar nu vrea sa spună asta în fața camerei de filmat.
Ioan Cheudan: Dacă indemnizația a fost mare anul trecut, îmi cereți să îmi bat cuie în tălpi. Mă înțelegeți? Să spun: bă, nu am meritat-o…
Ulterior a revenit cu precizări. Ioan Cheudan, președinte ATOP Maramureș, prin telefon: În momentul în care am spus că mi-aș bate cuie în tălpi făceam referire la faptul că după ce am votat, când s-a votat indemnizația de 20 la sută, acum aș zice în felul următor: atunci nu am știut ce votez și acum mi-am dat seama!?
Noul președinte al Consiliului Județean a redus de la 20 la 10 la sută indemnizația membrilor ATOP.
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: Mi s-a părut că pentru activitatea pe care o întreprinde ATOP este o sumă foarte ridicată. De aceea le-am redus la jumătate.
Sursa Digi24