Gradul de atractivitate al unei persoane depinde de partile corporale pe care aceasta le misca in timp ce danseaza, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Northumbria din Marea Britanie. Astfel, cercetatorii britanici au realizat primul studiu din lume care a incercat sa determine cu exactitate miscarile de dans care sunt cele mai apreciate de partenerii de sex opus, informeaza dailymail.co.uk.
Ei au aflat astfel ca femeile prefera barbatii care isi misca partea superioara a corpului, in mod fluent, in timp ce danseaza – fapt ce inseamna ca barbatii care incearca sa copieze stilul de dans al cantaretului pop Justin Timberlake sunt considerati cei mai atragatori. In schimb, femeile care isi misca mai mult jumatatea inferioara a corpului – precum cantareata Beyonce – sunt considerate a fi cele mai atragatoare.
Persoanele care danseaza facand miscari exagerate cu bratele prin aer sau care isi tin bratele prea apropiate de trup au fost considerate „ciudate” de catre ambele sexe. Expertii in biologia evolutionista sunt de parere ca dansul era folosit in trecut pentru a-i atrage pe reprezentantii sexului opus si pentru a-i „intimida” pe rivalii de acelasi sex.
Femeile prefera barbatii care danseaza miscandu-si jumatatea superioara a corpului pentru ca aceste miscari arata puterea acelor barbati, iar femeile care danseaza miscand mai mult jumatatea inferioara a trupului sunt considerate mai fertile. Autorii studiului au filmat in detaliu mai multi voluntari care dansau, incercand sa descopere diferentele dintre „miscarile bune” si „miscarile rele”.
Miscarile lor au fost transformate in avatare 3D lipsite de fata – persoane virtuale – care au fost prezentate apoi unui grup de participanti. Acestia trebuiau sa acorde note in functie de cat de bune erau miscarile fiecarui dansator. Cercetatorii britanici au folosit acele avataruri pentru ca participantii sa se concentreze asupra miscarilor de dans ale voluntarilor, nu asupra fetelor acestora.
Sursa: Mediafax