În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 29 decembrie, Doru Dăncuș a fost investit în funcția de viceprimar al municipiului Baia Mare.
Câteva zile mai târziu, viceprimarul Doru Dăncuș a aflat care-i sunt atribuțiile delegate pentru o bună desfășurare a activității Primăriei Municipiului Baia Mare.
În calitate de prim înlocuitor de drept al primarului Cătălin Cherecheș, Dăncuș va coordona:
- Direcția Generală Dezvoltare Publică (excepție: Biroul Protecția Mediului și Eficiență Energetică)
- Direcția Poliția Locală (excepții: Biroul Protecția Mediului, Compartimentul Poliția Animalelor)
- Direcția Relații Internaționale, Parteneriate Civice și Comunicare
- Teatrul Municipal Baia Mare
- URBIS S.A. Baia Mare
Atunci când conjunctura o impune, viceprimarul Doru Dăncuș va semna documentele emise de Direcția Economică, Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu. De asemenea, noul viceprimar va semna și documentele emise de compartimentele coordonate.
În situația în care Cătălin Cherecheș lipsește din instituție și, drept urmare, nu își poate exercita atribuțiile, viceprimarul Doru Dăncuș îl înlocuiește ca reprezentant al Municipiului Baia Mare în:
- Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă și de canalizare,
- Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor menajere în județul Maramureș,
- Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Baia Mare
Pe plan local, se va implica activ în dezvoltarea orașului, în creșterea măsurilor de siguranță, în modernizarea și eficientizarea transportului public și în susținerea activităților culturale.