Vineri, 13.10., militarii băimăreni au lichidat un incendiu izbucnit la o autoutilitară în localitatea Copalnic Mănăștur. Flăcările au distrus elementele combustibile din compartimentul motor.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Borșa au lichidat un incendiu izbucnit la un mijloc de transport. În urma incendiului, a ars autoturismul în proporție de 70 % și diverse documente ale proprietarului.
Sâmbătă, 14.10, pompierii militari din cadrul Pichetului Târgu Lăpuș au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Săcel. Focul a distrus circa 24 de metri pătrați din acoperișul adăpostului, circa 16 metri pătrați dintr-un depozit de fân și aproximativ 2000 de kg de fân.
Duminică, 15.10, militarii Gărzii de Intervenție Borșa au lichidat un incendiu izbucnit la un mijloc de transport din localitatea Moisei. În urma incendiului a ars mijlocul de transport în proporție de 50 %.
Personalul S.M.U.R.D. Maramureș a intervenit la 61 de urgențe medicale, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 17 cazuri, Sighetu Marmației 9, Fărcașa 1, Bogdan Vodă 5, Vișeu de Sus 4, Borșa 3, Târgu Lăpuș 5, Cavnic 7.