Curtea de Conturi a UE a constatat ca sistemul privind fondurile de dezvoltare rurala in Romania este „ineficace”, iar procedurile de achizitii publice prezinta numeroase nereguli, potrivit raportului privind exercitiul financiar 2012, prezentat marti la Luxemburg.
Raportul a constatat ca, in majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, inca nu se respecta in integralitate legislatia in vigoare. De aceea, Curtea de Conturi a UE a adresat un apel in vederea reconceperii normelor care se aplica cheltuirii fondurilor UE si a recomandat simplificarea cadrului legislativ.
Romania s-a aflat printre cele 14 state in care au fost verificate 160 de operatiuni din cadrul programului pentru dezvoltare rurala. In ceea ce priveste cheltuielile aferente dezvoltarii rurale, dintre cele 160 de operatiuni cuprinse in esantion, 101 (63%) erau afectate de eroare.
Curtea a apreciat ca, pentru majoritatea operatiunilor afectate de eroare, autoritatile nationale dispuneau de informatii suficiente care sa le fi permis detectarea si corectarea erorilor respective.
In raport se arata ca s-au constatat cazuri de nerespectare a cerintelor de eligibilitate pentru proiecte de investitii in Romania, Germania, Spania, Grecia, Franta, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia si Marea Britanie.
In cazul Romaniei s-au constatat mai multe cazuri de incalcare a normelor privind achizitiile publice. Autorii raportului ofera si un exemplu, unde beneficiarul (o municipalitate rurala) a solicitat sprijin pentru un proiect de investitii care includea o retea de alimentare cu apa potabila, un sistem de canalizare, modernizarea drumurilor locale si o cladire destinata comunitatii. Sapte ofertanti au depus oferte, iar cinci dintre acestea au fost respinse de beneficiar intrucat nu indeplineau cerintele. Curtea a constatat ca ofertantul castigator nu indeplinea doua cerinte stabilite in cadrul procedurii si ca, in plus, alte oferte fusesera excluse tocmai pentru ca nu indeplineau aceste cerinte. „Din cauza neconformitatii cu documentatia de atribuire si a nerespectarii principiului tratamentului egal, aspecte care au influentat rezultatul procedurii de achizitii, cheltuielile in cauza sunt neeligibile”, a constatat Curtea.
Comisia Europeana a raspuns Curtii de Conturi ca, in auditurile sale, a constatat, de asemenea, deficiente importante in ceea ce priveste procedurile de achizitii publice derulate in Romania. Totodata, se precizeaza ca serviciile Comisiei vor examina constatarile Curtii, alaturi de autoritatile nationale, „cu scopul de a proteja interesele financiare ale UE si de a recupera toate platile necuvenite„.
Raportul a mai detectat in cazul Romaniei erori recurente cu impact financiar si in ceea ce priveste includerea de TVA neeligibil in cheltuielile eligibile.
Sursa: Mediafax