Încerc să răspund și eu la cîteva întrebări care privesc apariția neașteptată a Alianței pentru Unirea Românilor. Multe dintre afirmațiile și speculațiile de acum sunt halucinante. Tot felul de jurnaliști au tăbărît cu ciomegele acuzațiilor pe membrii AUR. Unii moderatori se poartă ca niște bivoli gata să-i sfîrtece în coarnele întrebărilor. De îndată ce la exit poll a fost anunțat procentajul estimat, s-a declanșat bombardeaua cu acuzații și etichetări. Extremiști, de esență fascistă, naționaliști, legionari, etc.
N-am marșat pentru simplul fapt că în campania electorală am avut o întîlnire cu George Simion și am organizat o dezbatere transmisă pe Cotidianul.ro și pe Gold FM. Fără contract, fără bani, fără obligații. Totul a pornit de la două cărți de istorie a Basarabiei care îi aparțineau și pe care le-am văzut undeva într-un studio. A trebuit să-l abordez, iar el mi le-a cedat tot pe gratis. De la aceste cărți a pornit invitația la dezbaterea transmisă în video și pe radio. Știam de el de la evenimentele și de la demersurile pro Basarabia. El și un grup de prieteni au umplut ziduri și stînci, separatoare de circulație și calcane din toată România cu mesajul simplu și de mare impact pentru memoria noastră: „Basarabia este România”.
Ideea s-a dovedit extraordinară și a devenit slogan, marcă politică și campanie de succes. În ultimii 20 de ani, nici un alt partid nu a încercat să lanseze un asemenea mesaj patriotic. George Simion și grupul său au făcut-o! Cinste lor! Nu știam multe altele despre el, cum nu știu nici acum. Şi nici despre partidul cu doi președinți (rezultatul uniunii a două partide conduse de George Simion, resectiv Claudiu Târziu).
La dezbaterea pomenită mai sus, mă interesa mesajul său patriotic, abordarea istoriei și datele identității românești promovate de AUR. La respectiva dezbatere (a urmat încă una la Ion Cristoiu și o alta cu Marius Tucă, presupun că tot gratuite, semn că au fost destui jurnaliști care nu i-au ignorat!) am sesizat două lucruri. Că George Simon are alura unui combatant veritabil pentru o cauză. Nu are o armătură ideologică deosebită, dar discursul său patriotic, garnisit cu atacuri politice hotărîte la conducătorii celorlalte partide, inclusiv la președintele Klaus Iohannis, este articulat și de efect. Aceste cîteva trăsături și tinerețea îl fac convingător și redutabil. Nu poate fi dovedit cu una cu două.
Al doilea lucru surprinzător a venit de la audiență. După emisiune, cei de la tehnic mi-au semnalat, în ciuda faptului că nu am promovat-o decît pe Cotidianul.ro, că pe Facebook emisiunea a adunat de la primele minute peste 25.000 de privitori. Ceea ce, trebuie să recunosc, n-am izbutit să atingem cu nici un politician. A fost primul semn important al interesului enorm pe care îl stîrnește, a susținerii și impactului generat de discursul său patriotic.
Înainte de a mă apleca asupra cauzei care a dus la succesul acestui partid aș vrea să zăbovesc puțin asupra dezbaterii din ziarul Libertatea, intitulată „Elefantul galben-negru din cameră. Cum am ratat noi, presa, fenomenul AUR”. Unii jurnaliști și-au făcut un program din ignorarea acestui partid. Dan Tăpălagă a zis „Am crezut că dacă îi ignorăm, ei nu există”. Adrian Ursu, zis Hrusciov de la Antena 3, a zis și el că „Nu aveam ce să preluăm în dezbatere, în analiză. Nu erau expuse planuri, doctrine, linii de acțiune. Ceea ce se vehicula în spațiul public, fie și virtual, erau mai degrabă dezavuări ale acțiunilor partidelor clasice, delimitări de acestea”.
Cătălin Tolontan chestionat și el de ziarul pe care îl conduce a spus: „Înainte de orice, onest, e de spus că nu am văzut ca jurnaliști întruparea politică a acestei mișcări a nemulțumiților”. Evident, și Tolontan a evitat să înșire atributele nemulțumirii. Nu le cunoaște sau îl stingheresc. Nu știu!
Am citat din trei jurnaliști cunoscuți și cu oarece pretenții. Culmea, jurnaliștii în cauză își declară surpriza sau ignoranța, dar nu găsesc nici o explicație serioasă a ascensiunii fulminante a AUR. Asta și explică de ce unii bivoli ai peniței sau ai microfonului au încercat să se urce cu picioarele pe ce-au găsit la cîțiva oameni mai cunoscuți din acest partid. Că nu știu care are dosar penal, că Sorin Lavric are cîteva propoziții de misogin, că Tîrziu Claudiu are ceva legionar, că Dan Tănasă este anti-maghiar etc.
Acuzații care mai de care, dar nici una comparabilă cu șofatul și traducerile făcute de Klaus Iohannis la adopțiile de copii sau cu actele falsificate de doamna sa în dobîndirea de case. Ca să nu mai vorbim de toate golăniile lui Traian Băsescu ca ministru, parlamentar sau președinte al Romaniei, căruia mulți jurnalisti care se strîmbă i-au ciugulit marinarului din palmă.
Li s-a părut nespus de grav că George Simion a trecut pe la tot felul de partide fantomatice sau adevărate, încercînd să iasă la iveală. Din cîte știu, multe povesti sunt adevărate. Toate acestea, față de afacerile lui Videanu, Berceanu, Blaga, Băsescu etc sunt doar niște glumițe. Nu este toată scena noastră politică plină de navetiști și dalmațieni? Cele mai cumplite exemple sunt aproape toți politicienii din PNL sau din PSD! Cei de la AUR sunt niște iepurași delicați față de această gloată politică migratoare și pitecantropică.
Ziariștii români, cu pretenții de oameni mai deștepți decît toți politicenii țării, s-au întrecut în observații, stîrmbe, șuturi și flituri, doar-doar izbutesc să dovedească creșterea AUR ca pe o șmecherie. Culmea, în loc să-l minimalizeze, îl sprijină și îi suflă în pînze!
Să ne întoarcem la subiect. De unde vine această „explozie” a unui partid despre care Klaus Iohannis, cînd a auzit de creșterea sa a strîmbat din nas? Răspunsul este simplu. De la o infirmitate a partidelor politice din România! De mai bine de 10 ani, poate chiar 15, de cînd Traian Băsescu s-a suit călare pe țară, nimeni n-a mai suflat o vorbă despre patrie.
Imbecilitățile lui HR Patapievici despre Eminescu i-au îngrozit pe toți. România a rămas în gura tuturor doar „țara asta”.Şi toată ziua, dă-i cu „țara asta” în sus, „țara asta” în jos, componenta patriotică a discursului politic dispărînd cu desăvîrșire. Toate partidele s-au dat Dracului, afișînd un discurs european politically correct. Toate au început să se jeneze să mai vorbească românește și în numele valorilor românești. Cel mai grăitor exemplu este chiar PNL!?
Poate spune cineva ce este national în discursul liberalilor în afara cuvîntului din numele partidului? PNL-ul este un „partid national” cum sunt eu cecen sau hindus! Pe toți i-a băgat în sperieți „fecala” și „inima ca un cur” și referirile la „un popor cu substanță tîrîtă din mințile lui HR Patapievici și Gabriel Liiceanu. Şi presa a devenit hiper-europeană, socotind patria ca fiind ceva demodat, contraproductiv, descalificant. Jurnaliștii nu au observat că pe net circulă din ce în ce mai multe bancuri cu puiul de dac Iohannis, cu Helvig și Ludovic Orban, pui de daci și dînșii. Şi nici unii nu s-au întrebat de unde și de ce?
Pe acest fond a apărut și s-a ridicat AUR. Bîlbele, ezitările și tratamentul aplicat românilor și României, mai ales la Bruxelles și Strasbourg, precum și incapacitatea partidelor politice de a vorbi pe limba și după simțirea electoratului lor (deși toată ziua strigă patetic „dragi români, iubiți români, românii mei etc) au făcut loc acestui partid care încurcă panglicăreala de după alegerile parlamentare.
Şi încă un lucru. AUR are multe incoerențe. De discurs, de componență, de origine, de biografie, de atitudine, de organizare. Parcă am asista la un răspuns amator la o problemă importantă. Bucuria succesului îi impinge pe reprezentanții AUR la toate emisiunile vizibil nepregătiți. Unii dintre ei se chinuie să răspundă la cele mai imbecile întrebări. Şi spun prostii. Alții improvizează, promit sau își dreg speranțele, după așteptarea interlocutorilor. De fapt, AUR, după succesul enorm în alegeri ,a fost împins rapid în faza de luptă, de scuturare, de decantare, de consolidare. Dacă dobîndește coerență poate deveni un partid important pentru țară.
– Servicii de creare site web
