Austria va ridica de la 16 iunie restricţiile de circulaţie pentru 31 de state din Europa, dar le va menţine pe cele aplicate în cazul Marii Britanii, Suediei, Spaniei şi Portugaliei, a anunţat miercuri, 10 iunie, ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.
Din 16 iunie se va renunţa la carantina şi testarea obligatorii pentru majoritatea ţărilor din Europa, inclusiv Italia, Croaţia şi Grecia, cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru austrieci.
Va rămâne totuși în vigoare o avertizare de călătorie pentru Lombardia, regiunea nordică italiană cea mai afectată de epidemie şi cu care nu vor fi reluate deocamdată legăturile aeriene, avertizează Agerpres.
Austria a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a anunţat, la 10 martie, suspendarea liberei circulaţii cu Italia, unul dintre focarele epidemice din Europa.
După ce Italia a restabilit libera circulaţie cu restul statelor europene la 3 iunie, a cerut reciprocitate din partea vecinilor săi care, precum Austria, nu anunţaseră o dată pentru ridicarea restricţiilor.
Pasul Brenner din Tirol, care face legătura între Austria şi Italia, este o axă importantă de circulaţie între nordul şi sudul Europei.
Având în vedere tendinţa descrescătoare a bilanţului infectărilor în Europa, nu mai este important să se rămână în Austria în perioada verii, a afirmat ministrul sănătăţii, Rudolf Anschober, în aceeaşi conferinţă de presă. „Ceea ce este important este să se călătorească responsabil’”, a subliniat el, recomandându-le călătorilor să respecte regulile de igienă şi de distanţare.