Guvernul Austriei a anunțat vineri că această țară va intra în cel de-al patrulea lockdown la nivel național și va declara vaccinurile împotriva Covid-19 obligatorii.
Potrivit The Local, lockdown-ul la nivel național va începe luni, 22 noiembrie, timp de cel puțin zece zile, dar nu mai mult de 20 de zile.
Ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, a declarat: „Acest lockdown va sparge cel de-al patrulea val; calea de ieșire din al cincilea val este vaccinarea, vaccinarea, vaccinarea.”
„Obiectivul nostru comun ar trebui să fie persoanele nevaccinate, mai degrabă, decât închiderea celor vaccinați”, a spus cancelarul Alexander Schallenberg, care a adăugat că, în ciuda eforturilor ample, „nu am reușit să vaccinăm suficienți oameni”.
El a criticat campaniile „iresponsabile” anti-vaccin ale politicienilor austrieci: „Sunt prea multe forțe politice în această țară, care au militat împotriva [vaccinării]. Consecințele acestui fapt sunt suprasolicitarea unităților de terapie intensivă și suferința umană enormă.”
„Această decizie nu ne vine ușor. Niciunul dintre noi nu-i face plăcere să aplice măsuri care limitează libertatea”, a spus Schallenberg. El a spus că decizia este necesară pentru că „prea mulți dintre noi au acționat fără solidaritate”.
Lockdown-ul va respecta regulile care sunt deja familiare oamenilor din Austria. Ei vor putea ieși din casă doar dacă trebuie să se ducă la serviciu, pentru că nu pot lucra de acasă, dacă vor avea nevoie de asistență medială, dacă au nevoie de cumpărături esențiale și pentru exerciții fizice.
Guvernatorii Salzburgului și Austriei Superioare, cele două regiuni cu cea mai mare răspândire a Covid-19, anunțaseră deja că vor începe un nou lockdown pentru întreaga populație, de luni, pentru cel puțin trei săptămâni în Salzburg, și până pe 17 decembrie în Austria Superioară.
De la începutul acestei săptămâni, a fost deja instituită un lockdown pentru persoanele nevaccinate din întreaga țară.