Asociația pentru Autism Magia Unicornilor va invită cu drag, în 9 și 10 mai (orele 17.00-20.00), la Atelierul pentru familii și cadre didactice, care va avea loc în Sala Studio din incinta Teatrului Municipal Baia Mare. Evenimentul se desfășoară în cadrul Festivalului de Teatru Aproape, inițiat și organizat de Artspot Baia Mare.
Data de 9 mai este dedicată familiilor cu copii autiști și-i are că invitați speciali pe Răzvan Dan Dragu, președintele Asociației pentru Autism Magia Unicornilor, și pe Radu Pomohaci, psihoterapeut specializat în dezvoltarea personală și consolidarea relațiilor. Atelierul se va concentra pe informarea familiilor cu copii neurodiverşi asupra drepturilor pe care le au odată cu confirmarea diagnosticului, dar și pe consolidarea încrederii acestora în ceea ce privește viitorul celor mici. „Depresia și sentimentele de nesiguranță și de singurătate sunt printre primele care acaparează părinții când află că au un copil autist. Și mulți dintre ei nu reușesc să accepte acest diagnostic. Tocmai de aceea, ne propunem că în ziua familiilor să le oferim, cu ajutorul psihoterapeutului Radu Pomohaci, instrumentele necesare prin care să se întărească emoțional. Vrem să conștientizeze că nu sunt singuri în acest parcurs anevoios de recuperare a copiilor. De asemenea, le vom vorbi despre toate pârghiile legale pe care le au la dispoziție pentru a acoperi mai ușor cheltuielile legate de terapie. Pentru că terapia este singură modalitate prin care copiii neurodiversi se pot reintegra în societate”, explică Răzvan Dan Dragu, președintele Asociației pentru Autism Magia Unicornilor.
Data de 10 mai este rezervată specialiștilor din Educație — psihopedagogi, educatori, îngrijitori și cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Sprijinit și recomandat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, atelierul dedicat angajaților din creșe, grădinițe și școli vine cu sfaturi și instrumente necesare depistării precoce și integrării copiilor autiști în colectivitate. „Avem deosebită plăcere s-o avem pe scenă atelierului pe dna Monica Bas, psiholog clinician în cadrul Serviciului Creșe Baia Mare, unul dintre oamenii pe care-i apreciez enorm. Pentru că este printre primii specialiști care depistează copiii autiști din creșe și-i direcționează pe părinții acestora către controale amănunțite și către terapie. Apoi, psihologul clinician Andreea Ardelean le va vorbi profesorilor și educatorilor despre semnele și specifitățile autismului la copii. Ne dorim că la finalul acestui atelier, profesioniștii din Educație să știe cum să lucreze cu copiii autiști și cum să-i ghideze în orele petrecute împreună la creșă, grădiniță sau școală. Vrem să demontăm preconcepțiile conform cărora copiii autiști sunt retardați sau bolnavi. Și vrem să pregătim instituțiile de învățământ să îmbrățișeze acești copii speciali, care văd lucrurile diferit față de copiii neurotipici, dar care sunt la fel de empatici, la fel de iubitori, de inteligenți și doritori de atenție”, a completat Răzvan Dragu.
Va așteptăm, așadar, cu entuziasm la primul atelier de acest fel din Baia Mare și va stăm la dispoziție pentru orice alte întrebări legate de activitatea Asociației sau de evenimentul pe care-l organizăm împreună cu Artspot Baia Mare.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult